Agresorul era ameţit de băutură şi i s-a năzărit că victima l-ar fi înjurat. A lovit-o cu pumnul violent, iar loviturile provocate i-au cauzat decesul.
Un tânăr de doar 23 de ani are pe conştiinţă viaţa unui bărbat, pe care a curmat-o deoarece l-a provocat la băutură. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Ciprian Ştefănuţ Andrieş, de loc din comuna Ungheni, va fi judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Anchetatorii au menţionat că, pe 4 decembrie 2012, în jurul prânzului, Andrieş a consumat băuturi alcoolice împreună cu un grup de prieteni. Ulterior, spre după-amiază, tinerii au plecat să se plimbe prin sat. Trecând pe lângă locuinţa victimei Vasile P., agresorului i s-a părut că aceasta l-ar fi înjurat. „Agresorul s-a apropiat de victimă şi l-a lovit puternic peste faţă. Aceasta a căzut şi s-a lovit cu capul de pietrele din faţa porţii“, a precizat Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Ulterior, soţia victimei l-a ridicat pe Vasile P. şi l-a dus în casă. Acesta nu a fost dus la spital şi abia la trei zile după eveniment, când i s-a făcut rău, a fost chemată o Ambulanţă. Medicii l-au resuscitat, însă în drum spre spital, bărbatul a decedat. Necropsia a relevat că Vasile P. avea un hematom subdural, provocat de căzătură. Ciprian Andrieş a recunoscut comiterea faptei, însă a menţionat că l-ar fi lovit pe sătean întrucât acesta l-ar fi înjurat. Varianta a fost infirmată însă de martori. El este cercetat în stare de libertate.
ziaruldeiasi.ro
Agresorul era ameţit de băutură şi i s-a năzărit că victima l-ar fi înjurat. A lovit-o cu pumnul violent, iar loviturile provocate i-au cauzat decesul.
Un tânăr de doar 23 de ani are pe conştiinţă viaţa unui bărbat, pe care a curmat-o deoarece l-a provocat la băutură. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul