Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulţescu: “Cu Chiajna e un alt meci de şase puncte!”

Publicat in Rondul de Sibiu, joi 4 aprilie 2013 ·

Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş trece prin momente dificile, după ce, în ultima etapă a mai pierdut încă două puncte pe teren propriu, ajungând la un îngrijorător -11 în “clasamantul adevărului”.

Din acest motiv orice partidă din cele 10 rămase până la finele campionatului devine o adevărată “finală”. Cam de aceeaşi părere este şi tehncianul Gigi Mulţescu care, într-o conferinţă de presă susţinută joi la prânz, la stadion, a declarat că “este un alt meci de şase puncte cu Concordia Chiajna, mai ales că jucăm pe un teren special, cu cele mai mici dimensiuni din Liga I. Acolo abilităţile tehnico-tactice vor trece pe planul secund, contactele şi combativitatea fiind pe primul plan. Chiajna este o echipă combativă, bine pregătită fizic, fiind avantajată de asemenea contacte, în condiţiile în care jucătorii noştri manifestă o inconstanţă în randament. Personal sunt pus în situaţia de a alege pe cei mai eficienţi jucători, iar linia de fund şi de mijloc vor trebui şi ele reconsiderate, din pricina suspendărilor lui Negru, Eric şi Tahar. Jucătorii trebuie să fie mai responsabili, pentru că avem mare nevoie de puncte”, a spus cel supranumit SMURD-ul.

Partida din cadrul etapei a XXV-a de la Chiajna este programată luni, cu începere de la ora 19.

Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş trece prin momente dificile, după ce, în ultima etapă a mai pierdut încă două puncte pe teren propriu, ajungând la un îngrijorător -11 în “clasamantul adevărului”.

Din acest motiv orice partidă din cele 10 rămase până la finele campionatului devine o adevărată “finală”. Cam de aceeaşi părere este şi tehncianul Gigi Mulţescu care, într-o conferinţă de presă susţinută joi la prânz, la stadion, a declarat că “este un alt meci de şase puncte cu Concordia Chiajna, mai ales că jucăm pe un teren special, cu cele mai mici dimensiuni din Liga I. Ac

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 23 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 48 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°