Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local a amânat adoptarea bugetului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 4 aprilie 2013 ·

Şedinţă extraordinară extrem de scurtă, dar nu lipsită de scântei a Consiliului Local Satu Mare. Şi asta pentru că UDMR a anunţat că se va abţine de la vot în cazul bugetului municipiului Satu Mare pentru acest an, majoritatea USL luând decizia de a retrage proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi. Bugetul va fi supus din nou aprobării consilierilor locali tot într-o şedinţă extraordinară, care va avea loc în cursul zilei de luni. Liderul grupului consilierilor UDMR, Masculic Csaba, a declarat că în cazul în care USL nu va ţine cont de solicitările lor, aceştia se vor abţine din nou de la vot. În aceste condiţii, bugetul a ajuns la mâna celor doi consilieri PDL. Dacă democrat-liberalul Cosmin Raţiu, ale cărui antipatii şi opoziţie faţă de primarul Dorel Coica sunt arhicunoscute, se abţine, în schimb colegul său Nicolae Şuta tinde să încline balanţa în favoarea USL. În orice caz, disputa se va tranşa, cel mai probabil, în şedinţa de luni.

Bugetul va fi adoptat luni

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, a declarat că bugetul municipiului Satu Mare va fi din nou supus dezbaterii în şedinţa extraordinară programată în prima zi a săptămânii viitoare. “Încă suntem în termenul legal de 45 de zile pentru adoptarea bugetului local de venituri şi cheltuieli. Am decis amânarea proiectului pentru unele modificări, pentru a fundamenta mai bine bugetul. Luni vom convoca o nouă şedinţă extraordinară pentru a supune la vot bugetul pentru acest an”, a declarat viceprimarul Marcela Papici, care nu a dorit să comenteze decizia UDMR. În schimb, a făcut-o într-o manieră extrem de tranşantă primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, care a taxat absenţa consilierilor PDL, acuzându-i că au răspuns, astfel, unei comenzi politice. Mai mult, a sugerat că democrat-liberalul Cosmin Raţiu se comportă de parcă ar fi consilier UDMR. “Cei de la PDL au primit

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 12 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 12 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 44 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 48 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 59 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°