Gheorghe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în consiliul de supraveghere al OMV Petrom deşi nu are susţinerea Guvernului, care a decis deja să propună pentru cele două posturi care îi revin statului pe şefii ANRP şi ANRMAP.
Guvernul i-a desemnat pe preşedintele ANRP George Băeşu şi pe şeful ANRMAP Lucian Vlădescu ca reprezentanţi ai statului în consiliul de supraveghere al OMV Petrom (SNP), în condiţiile în care mandatele actualilor deţinători ai posturilor Gheorghe Ionescu şi Constantin Dascălu expiră la începutul lunii viitoare.
Potrivit unor surse, Gheorghe Ionescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în consiliul de supraveghere în nume propriu. El a fost numit în consiliul de supraveghere în aprilie 2009, cu un mandat de patru ani, la propunerea Ministerului Economiei, instituţie condusă atunci de Adriean Videanu. Ionescu a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Petrom în perioada 2006-2007.
Constantin Dascălu, consilier al fostului ministru al economiei Ion Ariton, a fost numit în funcţie în aprilie 2011, cu mandat până în 4 mai 2013.
Ionescu este un om extrem de conectat la deciziile economice şi politice din România. Acum 16 ani el a fost director general al FPS, entitatea care controla participaţiile statului în economie. Pe vremea lui s-au făcut foarte multe privatizări.
Numirile în consiliul de supraveghere trebuie avizate de adunarea generală a acţionarilor. Statul mai deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, un pachet reprezentând 20,6% din acţiunile OMV Petrom.
Consiliul de supraveghere al companiei este format din nouă membri.
Petrom este cea mai mare companie românească, grupul austriac OMV deţinând pachetul majoritar de acţiuni. Alături de stat, şi Fondul Proprietatea deţine 20% din capital, restul acţiunilor fiind tranzacţio