Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU” A FOST ODATĂ, CA-N POVEŞTI…

Publicat in Opinia Buzau, vineri 5 aprilie 2013 ·

Sâmbătă, 30 martie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost închinată lansării cărţii de proză scurtă, „Bârlogul”, apărută la Ed. „Editgraph”, 2013, autor Marian Rădulescu, lansare solicitată de autor şi a cuprins, şi omagierea celui care a fost Hristea Nichita Stănescu (31 martie 1933 Ploieşti – 13 decembrie 1983 Bucureşti). „Regizorul” evenimentului, Constantin Marafet a început cu recitare, „A şasea elegie” de Nichita:

„Vă sărut pe suflet şi vă mulţumesc că s-a făcut să ne întâlnim azi. Mâine, 31 martie, Nichita ar fi împlinit 80 de ani. Îngerul blond s-a născut la Ploieşti, mama rusoaică, liceul la Ploieşti, pleacă pentru inginerie şi intră la Filologie”. A continuat (la modul succint) despre întâlnirea lui Nichita cu N. Labiş, premiul Herder, propunerea la Nobel, membru post-mortem al Academiei Române, Doina Ciurea, Dora Stănescu, despre moartea lui Nichita, activitatea literară, cei care l-au cunoscut Mircea Micu, Gheorghe Tomozei, Nicolae Breban, ş.a., despre momentul 2001, întâlnirea la Centrul Cultural din Râmnicu Sărat cu scriitori din Iugoslavia şi cum a reuşit să-l cunoască personal pe Adam Puslojic, unul dintre prietenii lui Nichita. „Vreau să vă prezint un scriitor, Marian Rădulescu, de la Buzău, a venit la Râmnicu Sărat cu această carte, cu un titlu inspirat < Bârlogul>. Este un scriitor cu condei, structura poveştilor este bine realizată, dialogul cu naraţiunea se întrepătrund foarte bine. Încearcă şi a reuşit pe alocuri să aducă vorba frustă”. A recitat din volumul de Mariana Rogoz Stratulat, poezia <Îmi curg privirile>. „M-a uimit dna Mariana Rogoz Stratulat” şi a invitat la discuţii, Aneta Pioară:

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 48 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israelul susţine că a arestat 240 de militanţi ai Hamas într-un raid la un spital / Personalul medical acuză abuzuri

G4Media acum 47 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă dpa, conform Agerpres. Printre cei arestaţi se află şi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 35 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 34 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 3 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°