Aşa cum ProSport a anunţat miercuri, în exclusivitate, Aurel Ţicleanu va fi noul director tehnic al formaţiei de ligă secundă Corona Braşov, aflată pe locul secund al Seriei a II-a, cu 28 de puncte.
Cel care trebuia să fie unul dintre oamenii care să ajute la revenirea Craiovei în fotbalul românesc a semnat cu ardelenii un contract valabil pe numai trei luni şi va începe treaba chiar în acest weekend, în deplasarea de pe terenul liderului ACS Poli Timişoara.
Preşedintele secţiei de fotbal de la Corona Braşov, Andrasz Szakal, a confirmat pentru ProSport sosirea lui Aurel Ţicleanu:
"Este adevărat că ne-am înţeles cu Ţicleanu până în varp. Dânsul va fi director tehnic, iar Daniel Ona va rămâne antrenor. Domnul Ţicleanu va face deplasarea cu noi la Timişoara, însă va sta în tribună. Săptămâna viitoare va fi prezentat oficial" .
Sursele ProSport susţin că Ţicleanu şi-a manifestat intenţia de a reveni în proiectul renaşterii Universităţii Craiova din vară, dacă acesta va continua şi dacă va mai fi dorit de Adrian Mititelu.
Aşa cum ProSport a anunţat miercuri, în exclusivitate, Aurel Ţicleanu va fi noul director tehnic al formaţiei de ligă secundă Corona Braşov, aflată pe locul secund al Seriei a II-a, cu 28 de puncte.
Cel care trebuia să fie unul dintre oamenii care să ajute la revenirea Craiovei în fotbalul românesc a semnat cu ardelenii un contract valabil pe numai trei luni şi va începe treaba chiar în acest weekend, în deplasarea de pe terenul liderului ACS Poli Timişoara.
Preşedintele secţiei de fotbal de la Corona Braşov, Andrasz Szakal, a confirmat pentru ProSport sosirea lui Aurel Ţicleanu:
"Este adevărat că ne-am înţeles cu Ţicleanu până în varp. Dânsul va fi director tehnic, iar Daniel Ona va rămâne antrenor. Domnul Ţicleanu va face deplasarea cu noi la Timiş