Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul destinaţiilor solicitate pe Aeroportul Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, joi 4 aprilie 2013 ·

Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia este în permanenţă preocupată de îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite călătorilor dar şi de identificarea şi dezvoltarea de noi destinaţii aeriene şi frecvenţe de operare. Având în vedere aceste obiective, conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia realizează constant analize cu privire la cerinţele pieţei locale în ceea ce priveşte operarea unor curse aeriene pe destinaţii noi, deschizând astfel noi oportunităţi de afaceri în domeniul aerian. În urma analizelor, care au constat în monitorizarea pe parcursul a 6 luni, defalcate pe perioada de iarnă (ianuarie-februarie), vară (iulie-august) şi toamnă (noiembrie –decembrie), a pasagerilor pe destinaţii finale cât şi în urma unui sondaj realizat pe site-ul www.aerotim.ro, s-a alcătuit un top 5 al celor mai solicitate destinaţii. În această analiză s-au avut în vedere atât etichetele de pe bagajele călătorilor gestionate prin sistemul internaţional SITA, de dirijare şi urmărire a bagajelor cât şi răspunsul acordat în cadrul sondajului de opinie. Din acest top a rezultat că cele mai solicitate destinaţii sunt: Frankfurt, Bruxelles, Amsterdam, Viena şi Istanbul. În aceste zile, conducerea Aeroportului International Timisoara Traian Vuia a informat toate companiile aeriene care operează în acest moment pe aeroportul Timişoara (Tarom, Carpat Air, Wizz Air şi Lufthansa) despre rezultatele obţinute în urma celor 2 analize şi şi-a arătat deschiderea pentru propunerile venite din partea acestora. „Analizele pe care le-am efectuat demonstrează interesul pe care îl au pasagerii care vin sau pleacă de pe Aeroportul Timişoara. Cred că este un instrument util companiilor aeriene care vor să-şi diversifice şi să-şi mărească gradul de operatibilitate. Sunt destinaţii pe care s-a mai operat de pe Timişoara, Frankfurt şi Viena, dar sunt şi soli

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum o ora
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 2 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 3 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum o ora
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum o ora
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 3 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°