Sute de vrânceni din comunele de munte sunt izolaţi în acest moment din cauza precipitaţiilor abundente care au rupt drumuri şi poduri în mai multe localităţi din judeţ.
La Vidra, 390 de persoane sunt izolate în satul Voloşcani, unde a fost afectat un pod iar apa a pătruns la staţia de epurare şi în curţile a şapte gospodării. La Fitioneşti, 40 de familii sunt izolate în cătunul Dăneşti, din cauza râului Zăbrăuţi. În comuna Paltin, din cauza Zăbalei care s-a revărsat, a fost afectat un drum judeţean pe o lungime de 45 metri şi un drum comunal pe o lungime de 750 metri. Este vorba despre DC 98 care asigură legătura cu Ghebani şi Vîlcani, momentan fiind izolate aproape 80 de gospodării.
La Nereju, drumul judeţean 205 D a fost rupt de ape la kilometrul 40 în proporţie de 90% iar la kilometru 30 se circulă pe un singur fir. La Chiojdeni, a fost afectat drumul naţional 2M, din cauza eroziunii de la Râmnicu Sărat, drumul are cel mult doi metri lăţime iar autorităţile acţionează cu umplutură de balast. În comuna Vizantea Livezi s-a înfundat podul care face legătura dintre DJ 205 E şi un drum comunal spre satul Mesteacănu.
La Tulnici, autorităţile au lucrat de azi noapte în satul Coza cu excavatoare după ce podul de tuburi s-a înfundat. De asemenea, la Nistoreşti, drumul judeţean 205M a fost inundat după ce s-a rupt malul de protecţie. Acelaşi drum judeţean a fost rupt în două puncte în satul Făgetu. Primarul Ion Gogoriţă spune că alunecările de teren pun în pericol cinci gospodării din acest sat iar un magazin este în pericol de a fi inundat. Probleme sunt şi la reţelele de electricitate. Potrivit raportării de la Electrica, sunt probleme în satul Motnău şi comuna Câmpuri pe reţelele de medie şi joasă tensiune. În ceea ce priveşte nivelul apelor, râul Putna avea 488 centimetri la Mirceşti, până la atingerea cotei de pericol fiind încă 60 centimetri.