GSP.ro continuă seria poveştilor despre fotbal. Azi avem un episod dedicat Luceafărului Bucureşti.

Din negura perioadei comuniste rămînem cu multe amintiri. Unele mai frumoase, altele nu. Luceafărul rămîne o echipă care prezintă interes şi curiozitate.

Pentru a revitaliza junioratul, federalii şi autorităţile comuniste au decis înfiinţarea unei echipe dedicate doar jucătorilor tineri. Între 1978 şi 1986, pragul acestei academii a fost trecut de nume mari. Hagi, Popescu, Lăcătuş, Andone, Rednic, Balint. Pe scheletul acestui proiect s-a născut Generaţia de Aur.

Luceafărul în loc de Viitorul

Iniţial, Luceafărul ar fi trebuit să poarte, asemeni echipei patronate de Hagi în acest moment, numele de Viitorul. Această idee le-a aparţinut conducătorilor Federaţiei Române de Fotbal, însă, la propunerea lui Constantin Drăgănescu, ministrul al sportului şi turismului din acea perioadă, echipa avea să se numească Centrul naţional "Luceafărul".

A urmat o selecţie riguroasă. 16 antrenori au fost trimişi în toată ţara şi timp de mai multe luni au urmărit cei mai buni juniori. S-au întors cu aproximativ 200 de copii, din care, în urma unei alte selecţii, au mai rămas doar 120.

Cei 120 de tineri au fost împărţiţi pe patru grupe de vîrstă. Fiecare grupă de vîrstă avea 30 de jucători şi doi antrenori. La rîndul său, fiecare antrenor se ocupa de cîte 15 juniori.

Juniorii au fost cazaţi într-un cămin al liceului Electroaparataj. Totodată, au fost mutaţi cu şcoala în această instituţie. Clasele jucătorilor aveau un program special pentru a le face timp de antrenamente şi chiar de cantonamente în ţări străine.

"Directorul şi profesorii au fost microbişti. Pe juniori îi mai luam prin rotaţie în deplasări scurte în ţări ca Turcia, Bulgaria şi Ungaria", îşi aminteşte fostul secretar al FRF, Daniel Lăzărescu în cartea "Istoria Fotbalului Românesc" @