Un bărbat de 32 de ani din comuna Moldova Suliţa a murit îngheţat de frig, decesul prin hipotermie fiind confirmat luni de medicii legişti. Victima a fost găsită în comă pe o tarla de pe raza localităţii, în data de 28 martie, în jurul orei 06.30. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la cabinetul medicului de familie din Izvoarele Sucevei, unde a şi decedat până la sosirea ambulanţei. Moartea prin îngheţ a fost confirmată în data de 1 aprilie de medicii legişti, acesta fiind al şaptelea caz de acest gen din sezonul rece. Aşa arată un bilanţ întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) de la începutul lui decembrie, de când vremea nefavorabilă, cu temperaturi scăzute, viscol şi ninsoare, a cuprins judeţul.
Astfel, potrivit datelor centralizate de autorităţile sanitare, primul caz de deces prin îngheţ din această iarnă a fost înregistrat în data de 8 decembrie. În jurul orei 07.45, un apel la 112 anunţa că o bătrână de 91 de ani, din comuna Preuteşti, a fost găsită în stare de inconştienţă afară, lângă gardul unor vecini, departe de propria locuinţă. Echipajul de pe ambulanţa care s-a deplasat la faţa locului a constatat că bătrâna este decedată. Din primele informaţii a reieşit că femeia suferea de senilitate în contextul vârstei avansate şi se pare că şi-a petrecut noaptea afară, în frig. Necropsia efectuată ulterior a stabilit că bătrâna a murit pe fondul unei hipotermii generalizate.
Primele şase decese prin hipotermie din această iarnă, înregistrate în decembrie
În data de 10 decembrie, medicii legişti au confirmat moartea prin îngheţ şi în cazul unui bărbat de 38 de ani, de etnie romă, din Fălticeni, tată a cinci copii. Bărbatul a fost găsit decedat între liniile de cale ferată din apropierea Gării Fălticeni. Din ancheta poliţiştilor de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava a rezultat că în noaptea de 6 spre