Va trece de data aceasta Coreea de Nord peste „linia roşie” care separă obişnuita retorică belicoasă a Phenian-ului de zona faptelor militare propriu-zise? Dacă da, de ce ar face-o? Poate fi considerat regimul comunist militarizat în fruntea căruia se află (cel puţin formal) tânărul Kim Jong Un unul sinucigaş? Are cumva hipertrofiata Armată nord-coreeană interese interne de putere care-l împing pe liderul politic suprem spre gesturi imature ce l-ar putea costa domnia abia începută? Se pregăteşte o dictatură militară la Phenian după căderea dinastiei Kim? Pe cine sau pe ce mai poate miza Nordul la capătul unei escaladări ieşite din comun a propagandei sale războinice, atâta timp cât China a votat pe 7 martie în Consiliul de Securitate împotriva fostului său aliat? Cât de dură va fi riposta Statelor Unite în timpul unui preşedinte perceput până acum ca mai degrabă reticent la soluţii militare directe? Iată un set de întrebări cruciale nu numai pentru viitorul peninsulei coreene dar şi, prin extensie, pentru stabilitatea Asiei şi pentru noile echilibre de putere nascente în ordinea multipolară.

Ameninţarea şi riscul unei confruntări militare Nord-Sud sunt astăzi la cel mai ridicat nivel de la încheierea războiului coreean, acum 60 de ani. O mulţime de gesturi simbolice, politice şi militare dezvăluie crisparea extremă a Phenian-ului dar şi faptul că Washington-ul pare pregătit să ia în serios pericolul „clar şi grav” reprezentat de Coreea de Nord, aşa cum declară noul Secretar al Apărării, Chuck Hagel. China îndeamnă „la reţinere” în gesturi şi declaraţii dar nu va susţine militar un regim scelerat. Nu există un preţ pentru care să merite acest lucru iar noul Beijing priveşte lumea ca pe un imens business.

Sintetizând evoluţiile din ultimele luni, săptămâni şi zile, s-ar putea spune că întreruperea abruptă a comunicaţiilor între Nord şi Sud, blocarea acce