Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, că social democratul Daniel Georgescu, consilier în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, este incompatibil. „În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Georgescu Daniel s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatelor de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Constanţa, a încheiat cu Primăria municipiului Constanţa, precum şi cu alte instituţii subordonate primăriei diverse contracte în valoare totală de 297.441 lei (aprox. 67.600 euro) prin intermediul S.C. Expertissa Constanţa S.R.L. (societate în cadrul căreia deţine calitatea şi funcţia de asociat şi administrator), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, se arată în comunicatul ANI.
ANI menţionează că Daniel Georgescu a fost validat în funcţia de consilier local pentru mandatul 2008-2012 pe data de 18 iunie 2008, iar pentru mandatul 2012-2016 pe 25 iunie 2012. „În perioada iulie 2008 - 2012, S.C. Expertissa Constanţa S.R.L. a încheiat cu Primăria mun. Constanţa, jud. Constanţa, precum şi cu alte instituţii subordonate primăriei (Regia Autonomă «Exploatarea Domeniului Public şi Privat» Constanţa, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa, Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi S.C.I.L. «Confort Urban» S.R.L. Constanţa), contracte diverse (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de prestări servicii tipărire, contracte de service şi achiziţii publice directe) în valoare totală de 297.441 lei (aprox. 67.600 euro)”, explică Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit ANI, ar fi fost identificate elemente î