Înainte de a ajunge la vârsta la care să ia viaţa în piept, un băiat din Hunedoara şi-a pierdut orice încredere în el, dar şi în cei din jur. Desfigurat în urma unui accident, tânărul a fost prădat chiar de mama sa, care i-a furat banii pentru operaţii. Înainte de a ajunge la vârsta la care să ia viaţa în piept, un băiat din Hunedoara şi-a pierdut orice încredere în el, dar şi în cei din jur. Desfigurat în urma unui accident, tânărul a fost prădat chiar de mama sa, care i-a furat banii pentru operaţii.
La numai 17 ani, un băiat din Călan, Hunedoara, a înfruntat mai multe greutăţi decât alţii într-o viaţă. Rănit grav la trei ani după ce a fost ars cu ulei încins, Darius Pleşca s-a luptat să trăiască, însă la vârsta de şapte ani a avut de trecut un nou obstacol, după ce un cuptor i-a explodat în faţă, desfigurându- l. A avut de înfruntat dureri cumplite şi traume care l-au marcat pentru toată viaţa, însă şi de această dată a avut zile.
Singura speranţă pentru o viaţă normală ar fi fost din partea medicilor, care, după un un lung şir de operaţii, ar fi putut să îl ajute să arate din nou ca un copil normal. Cea mai dureroasă lovitură a venit însă din partea mamei sale, care a furat banii donaţi de oameni pentru intervenţiile lui Darius şi a fugit în lume. La fel ca şi băiatul, cei care au vrut să îl ajute s-au simţit înşelaţi, aşa că nu s-au mai implicat. Au dispărut din viaţa lui odată cu visul său de a arăta ca un om normal.
"Eu nu pot nici vara să umblu fără şapcă. Mi se vede scalpul, mi se văd cicatricile. Chiar dacă sunt îmbrăcat la costum, tot trebuie să port ceva pe cap. Copiii din clasă şi din liceu s-au obişnuit cu mine, dar restul oamenilor se uită ciudat. Îmi doresc să fiu ca toţi ceilalţi, să nu mai ies în evidenţă"
“La scurt timp, părinţii m-au dat în plasament. Am trăit prin centrele din Simeria şi Hunedoara