Un număr de 23 de percheziţii se desfăşoară, joi, simultan, în şapte judeţe din ţară, într-un dosar instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Târgu Mureş în colaborare cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi (BCCO) Târgu Mureş privind o grupare acuzată de evaziune fiscală şi care a spălat aproape 1 milion de lei printr-un cont bancar al Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea.
Două dintre percheziţii sunt în desfăşurare la Oradea, dintre care una la Mănăstirea Sfintei Cruci. Altele au loc în localităţile Târgu-Mureş (9), Reghin (2), Iernut (1), Braşov (2), Cluj Napoca (1), Iaşi (2), Vaslui (1) şi Bacău (3).
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, începând cu 19 octombrie 2010 şi până în prezent, într-un cont bancar al Mănăstirii Sfintei Cruci fost efectuate mai multe viramente bancare, cu titlul ,,sponsorizare", în sumă totală de 914.000 lei.
Banii proveneau din contul unei societăţi comerciale din Braşov şi, după ce ajungeau în contul mănăstirii, erau viraţi mai departe la angajaţi ai firmei braşovene. Suma totală virată în conturile angajaţilor a fost de 781.895 lei.
„În urma cercetărilor efectuate până în acest moment, s-a stabilit că respectivul cont bancar a fost folosit, în perioada de referinţă, doar pentru încasarea sumelor primite din contul societăţii comerciale cu titlul ,,sponsorizare" şi distribuirea acestor sume către diferite persoane fizice", se specifică în comunicat.
Au fost identificaţi 17 angajaţi ai societăţii în cauză care au încasat în conturile bancare personale contravaloarea unor achiziţii fictive de tablă, cherestea, ceară, muguri de pin, răşină, lemn iconostas, direct din contul bancar al instituţiei de cult.
Potrivit Poliţiei, s-au întregistrat cheltuieli nereale în contabilitate în sumă de 914.000 lei, pr