Emiratele Arabe Unite au inaugurat ieri, la Palatul Parlamentului, expoziţia "Dubai - Capitala Expoziţiei Mondiale", ocazie cu care ţara noastră a anunţat sprijinul acordat oraşului Dubai pentru a găzdui Expoziţia Internaţională EXPO 2020.
Dubai este unul din cele mai mari oraşe ale lumii, având o poziţie unică de punte, între piaţa în dezvoltare rapidă a Chinei, oportunităţile oferite de continentul african şi zona de dezvoltare a Americii Latine.
Excelenţa Sa, domnul Yacub Yousif ALHosani, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în ţara noastră, a declarat cu această ocazie: "Relaţiile dintre Emiratele Arabe Unite şi România au continuat să crească în ultimii ani pe mai multe planuri şi prin diverse mecanisme. Au avut loc vizite reciproce între oficiali ai ambelor ţări în ultimii ani prin care s-a realizat un salt impresionant în relaţiile economice dintre acestea, nu numai la nivelul volumului schimburilor comerciale, ci a inclus domenii de cooperare şi de investiţii, transport aerian şi creştere economică susţinută a turismului, printre care menţionam compania Porturile Dubai DP World din Constanţa şi compania aeriană Fly Dubai. Târgurile Internaţionale Expo au loc la fiecare cinci ani, atrăgând milioane de vizitatori. În istoria organizării acestei expoziţii, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia de Sud nu au fost gazde.
De aceea, oraşul Dubai s-a oferit să fie gazda acestui eveniment, pentru care Emiratele Arabe Unite au lansat o campanie naţională, şi au adoptat sloganul sub titlul "Conectarea minţilor şi creearea viitorului".
Expoziţia din Dubai se va concentra pe trei axe: durabilitate şi oportunităţi de a găsi surse permanente de energie şi apă; mobilitate şi transporturi, sistemele inteligente de transport şi servicii logistice; oportunităţi şi posibilitatea de a găsi noi modalităţi de a obţine o creştere economică.
Dubai va aloca într