Cercetările istoriografiei franceze s-au diversificat considerabil în ultimii ani. Istoria familiei a fost „mărunţită“ pentru a încorpora bunici, fraţi, surori, unchi, mătuşi, nepoţi, naşi, fini etc. Şi uite-aşa, întreaga reţea de rudenie capătă sinteze proprii. V-am vorbit, cu alte ocazii, despre cartea dedicată unchilor şi mătuşilor (Marion Trevisi, 2008) sau despre colocviul închinat relaţiilor dintre fraţi şi surori (Toulouse, 2012). Acum, ţin să prezint istoria scrisă de Vincent Gourdon despre bunicii de odinioară (Histoire des grands-parents, Perrin, 2001, ediţie revăzută, 2012).
Interesul pentru o astfel de temă este de dată recentă. Abia anii ’80 ai secolului trecut au adus sub „lumina reflectoarelor“ bunicii şi rolul lor în viaţa unei familii, dar mai ales relaţiile – deseori idealizate – cu nepoţii. Moda nu este una specifică Franţei. Ca un fir roşu perseverent, a străbătut Europa, SUA şi, la un moment dat, a ajuns şi la Bucureşti (cu Marius Chivu, 2008). Dar ca temă de cercetare, s-a impus mai greu şi fără să aibă amploarea modei din media.
DE ACELASI AUTOR Ce-a fost mai întîi: untdelemnul sau untura? Trenurile noastre toate... Dileme de altădată De Paşti Prin cartea sa, Vincent Gourdon încearcă să aducă bunicii în terenul analizei documentate şi documentare, cu ajutorul memoriilor şi al surselor de arhivă. Rezultatul este fascinant: o poveste în 11 capitole şi 700 de pagini (poche), prin care ni se oferă destinele bunicilor din Franţa secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Istoria bunicilor se leagă şi de evoluţia unei importante instituţii cutumiare: autoritatea paternă. În secolul al XVIII-lea, bunicii şi istoria lor se leagă de puterea autoritară pe care o deţin asupra celorlalţi membri ai familiei. Bătrîneţea este păstrătorul tradiţiilor ancestrale şi, implicit, al autorităţii. Aşadar, bunicul trebuie să fie o persoană puternică şi ma
