Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„La prezidenţiale, Crin Antonescu nu va avea rival”

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 4 aprilie 2013 ·

* Apreciază liderul PNL Tulcea, Octavian – Marius Popa

Octavian – Marius Popa, legat printr-o veche prietenie de preşedintele Crin Antonescu, candidează pentru un nou mandat de lider al PNL Tulcea ca să facă tot ce se poate „pentru un rezultat care e de aşteptat şi de sperat să se producă”.

La ultimul Congres al Partidului Naţional Liberal, Popa nu a candidat pentru nicio funcţie în conducerea centrală. Văzuse lista lui Crin Antonescu, unde cei mai mulţi erau preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari oraşe, miniştri sau persoane vizate să conducă un minister sau o instituţie din cadrul administraţiei publice centrale. „Asta a fost raţiunea, eu am avut o discuţie cu domnul preşedinte, am înţeles-o pe deplin. Cred că am procedat bine. Ar fi fost acuzat, poate, de subiectivism, dacă dintr-un motiv sau altul eu aş fi făcut parte dintre cei treizeci care au fost «prinşi» pe acea listă”, a declarat fruntaşul liberal tulcean. În tot cazul, a mai precizat, potrivit noului Statut, ca preşedinte de filială, Popa face parte din Biroul Permanent Central, singurul organism naţional de conducere.

Referitor la prestaţia construcţiei politice din care face parte, preşedintele PNL Tulcea afirmă că „dincolo de activitatea fiecăreia dintre componentele Uniunii Social Liberale, a contat (la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 – n.n.) în primul rând încrederea pe care cetăţenii României şi-au pus-o în această construcţie politică, iar eu exprim dorinţa de a nu dezamăgi. Cred că fiecare act al vieţii politice din ţara noastră, dintre componentele USL, este să-şi concentreze atenţia pentru a răspunde într-o situaţie dificilă, din punct de vedere economic, agravată de evenimente care se întâmplă uneori în afara graniţelor, pentru nu a dezamăgi populaţia. De aceea, uneori mă mâhnesc deciziile unor parlamentari care nu sunt foarte atenţi cu ceea ce fac, că

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°