O nouă etapă din cadrul Campionatului Naţional de Junioare I s-a disputat miercuri, caracalencele primind vizita, în Sala Polivalentă din Caracal, formaţiei LPS Banatul Timişoara.
Echipa de junioare I de la CSS Caracal a câştigat, cu scorul 30-21, meciul cu LPS Banatul Timişoara, iar profesoara handbalistelor, Larisa Olteanu, a declarat că a încercat să le menajeze pe fete în acest duel de pe teren propriu.
„Am câştigat la o diferenţă de nouă goluri, nu am avut niciun fel de probleme, am condus pe toată durata jocului. Am greşit mult în atac, am irosit multe acţiuni de poartă. Scorul putea fi mult mai mare, dar se vede că fetele de la lot, cele trei, au lipsit o lună de la antrenamente. Am încercat să le menajez, pentru că ne aşteaptă un week-end destul de plin”, a spus profesoara Larisa Olteanu.
La sfârşitul acestei săptămâni, junioarele I de la CSS Caracal au programate două meciuri, atât la nivelul Diviziei A, cât şi în cadrul Campionatului Naţional de Junioare I.
„Avem două meciuri în deplasare, ambele jocuri urmând să se dispute la Sebeş. Este bine că nu stăm mult timp pe drum, acest program ne avantajează. Sâmbătă, vom juca cu junioarele I, pe terenul formaţiei LPS Sebeş, iar duminică întâlnim, în cadrul etapei de la nivelul Diviziei A, HC Alba Sebeş. Avem un week-end plin, dar echipa de la junioare nu o să ne pună probleme”, a spus Larisa Olteanu.
Lotul echipei CSS Caracal, junioare I: Loriana Brâncoveanu, Cristina Enache, Raluca Costea, Cristina Mircescu, Nicoleta Cilianu, Diana Predoi, Claudia Constantinescu, Mariana Peleaşă, Elena Gărăcel, Marina Cicic, Nicoleta Ilie, Anca Stoica, Carmen Nicolescu, Adriana Rădoi, Teodora Neagoe, Claudia Popescu. Profesor: Larisa Olteanu.