Liderul trupei Nirvana s-a sinucis în urmp cu 19 ani, pe 5 aprilie 1994. Timp de doi ani, 1992 şi 1993, a dominat scena muzicală internaţională, fiind primul şi ultimul artist care a adus muzica cu adevărat alternativă pe primul loc în preferinţele publicului

Nu a vrut să fie un idol, nu a vrut să fie vedetă. „N-am vrut niciodatată să fiu solist vocal, ci doar să cânt la chitară, undeva ascuns prin spate. După liceu am simțit că doar eu îmi pot cânta propriile piese”, susţinea chiar el.

Însă, punkerul a avut o ambiţia şi mai mare. Naiv, a vrut să împartă cu muzica sa oamenii în buni şi răi, în oameni de calitate şi restul. A visat ca doar oamenii din primele categorii să-i asculte versurile şi glasul, iar restul nu. Dar nici măcar Dumnezeu nu este apreciat doar de oameni buni şi hulit doar de oameni răi, aşa că şansele de reuşită erau mici.

Totodată, ca orice artist a dorit ca muzica sa să fie apreciată de cât mai mulţi oameni. Contradicţia dintre dorinţele sale, alături de crizele de ulcer şi drogurile, l-au transformat într-un depresiv incurabil. Gestul său de a se sinucide a fost urmarea depresiilor şi nu a drogurilor, sunt de părere biografii săi.

El l-a trimis pe Michael Jackson în România

În septembrie 1991 trupa Nirvana lansa albumul Nevermind. Era o trupă necunoscută pentru absolut toată lumea, deşi activa de câţiva ani în statul Washington. La sfârşitul aceluiaşi an, Michael Jackson îşi lansa cel mai promovat album al său, Dangerous. În schimb, Nirvana avea parte de zero publicitate.

Ca printr-o minune, tinerii americani cumpărau albumul – mai ales pentru single-ul Smells like teen spirit. Aşa se face, ca povestea a devenit realitate şi la începutul lui 1992, albumul unei formaţii punk se vindea mai bine decât Michael Jackson, MC Hammer (da, era un idol atunci) şi U2.

Nici măcar propria casă de muzică nu credea ce se întâmp