În toată tevatura cu numirea șefului DNA s-a omis un element esențial: dacă fata nu vrea? Pe Codruța a-ntrebat-o cineva? Ar fi de tot râsul ca, după un asemenea haloimis care s-ar putea solda cu ruperi de alianțe și reconfigurări politice majore, baschetbalista, sătulă să tot execute ordine primite de sus și dedulcită la traiul în Europa cea autentică, să aibă o „tresărire de orgoliu” și să spună pas: „Nu vreau, domnilor, nu mă interesează!”
*
Scriam, într-o tabletă mai de demult, despre o lege care acționează drastic în biologie: extincția (dispariția) este precedată de extensie. Starea cărții în România pare a urma tiparul din lumea animală: între 2009 și 2012, numărul titlurilor editate a crescut cu câte 2.000 pe an – cifră sensibil egală cu totalul titlurilor tipărite anual pe vremea lui Ceaușescu! Un studiu recent arată că producția de carte, datorată atât autorilor români, cât și străini, a sporit cu 10% din 2007 și până acum. Ar fi cea mai formidabilă creștere la ceas de criză, dacă nu chiar singura! Același studiu (PROED) constată însă că tirajul mediu s-a înjumătățit, menținându-se în jurul a 1.500 de exemplare. Ceea ce încă ar însemna ceva, dacă media n-ar sălta-o cartea utilitară, manualele, ghidurile, subliteratura de consum.
Oricum, vitrinele librăriilor afișează o bogăție de carte ce ar putea susține argumentul extensiei primejdioasă, câtă vreme interesul publicului (cuantificabil prin cifra tirajului) se micșorează constant. Probabil că o comparație cu starea cărții în trecutul regim, când tirajul mediu la proza română era de 15.000 ex. și la cea străină de 35.000 (cu „vârfuri” care treceau de 160.000!) nu-i elocventă până la capăt, întrucât lipsea concurența de azi a televiziunii, internetului etc. Fascinația cărții încă mai dăinuie, fiind considerată suprem argument al consacrării intelectuale, numai că o creștere exploziv
