Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STARE DE RĂZBOI: Armata nord-coreeană – undă verde pentru lovituri NUCLEARE contra SUA

Publicat in Ora de Timis, joi 4 aprilie 2013 ·

Armata nord-coreeană a anunţat joi ca a primit aprobarea finală pentru a declanşa operaţiuni militare contra Statelor Unite, inclusiv eventuale lovituri nucleare. Într-un comunicat citat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, preluată de AFP, statul major general al armatei declară că informează oficial Washingtonul că ameninţările americane vor fi “zdrobite” prin “mijloacele loviturii nucleare”. “Operaţiunea fără milă” a forţelor nord-coreene “a fost definitiv examinată şi ratificată”, se spune în comunicat.

Programul nord-coreean de dezvoltare de arme nucleare şi rachete balistice constituie o “ameninţare în creştere” pentru Statele Unite şi aliaţii lor, a declarat ministrul american al apărării, Chuck Hagel, într-o convorbire telefonică purtată marţi cu omologul său chinez, Chang Wanquan.

Potrivit unui comunicat ale Pentagonului, citat de Associated Press, Hagel s-a referit la armele nucleare şi rachetele balistice nord-coreene, subliniind că Washingtonul şi Beijingul ar trebui să coopereze asupra acestor probleme.

Generalul american Martin Dempsey, şeful Statul Major interarme, va efectua o vizită în China în cursul acestei luni, precizează Pentagonul.

Potrivit agenţiei Xinhua, cei doi miniştri s-au angajat să facă să avanseze relaţiile militare dintre cele două state. Legăturile militare reprezintă o parte importantă în cadrul relaţiei generale bilaterale, a subliniat ministrul Chang.

China este dispusă să colaboreze cu Washingtonul în domeniul legăturilor militare în cadrul construirii unei parteneriat de cooperare sino-american, a indicat oficialul de la Beijing, în timp ce ministrul Hagel a evidenţiat interesele comune ale celor două părţi. Ministrul american l-a invitat pe omologul său chinez într-o vizită în SUA în cursul acestui an, menţionează AP şi Xinhua.

Statele Unite vor desfăşura “în câteva săptămâni” o ba

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 3 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum o ora
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 6 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 4 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum 2 ore
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum 2 ore
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°