Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constructorul spune că s-au folosit materiale necorespunzătoare! DJ 392 Pecineaga - Amzacea, lăsat de izbelişte (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 aprilie 2013 ·

Consiliul Judeţean Constanţa, Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, dar şi constructorul - SC Vega 93 Galaţi - par să fi uitat de Drumul Judeţean 392 Pecineaga - Amzacea. Niciun utilaj nu se află în prezent la faţa locului pentru refacerea drumului, lucrare aşteptată de localnici încă din vara anului trecut.

Amintim că asfaltarea DJ 392 Pecineaga - Amzacea s-a finalizat la sfârşitul anului 2011. Lucrarea derulată prin programul de modernizare a drumurilor al Consiliului Judeţean Constanţa nu a avut viață lungă. Mai precis, la șase luni de la finalizarea lucrărilor, în vara anului trecut, aproximativ jumătate din tronsonul reabilitat avea asfaltul umfalt și a crăpat.

Dacă vara trecută din cei 11 kilometri de drum erau puternic deterioraţi 4 kilometri, la această dată aproape întreg tronsonul este avariat. Iar tot ce a făcut constructorul din vara anului trecut până în prezent a fost să decoperteze drumul cu încetinitorul, cu un singur utilaj, susţin localnicii. Singurele „măsuri" luate până la această dată sunt astfel legate de decopertarea drumului şi depozitarea în câmp, în apropiere de Amzacea, a unei cantităţi semnificative din asfaltul deteriorat. Nici pomeneală de reabilitare. Cum era de aşteptat, drumul judeţean uitat de autorităţi s-a deteriorat de la o zi la alta şi a ajuns în prezent la stadiul iniţial de pământ şi piatră, pe alocuri apărând deja gropile, circulaţia maşinilor pe acest tronson fiind un coşmar pentru şoferii care tranzitează frecvent drumul.

Reabilitarea drumului, întârziată în laborator

Directorul general al SC Vega 93 Galaţi, Doru Chiper, susţine că lucrările de reabilitare a drumului vor începe la sfârşitul acestei săptămâni şi se vor finaliza în 2-3 săptămâni. Întrebat de ce s-a întârziat atât de mult cu repararea drumului, Doru Chiper a precizat că „analizele de laborator pentru a se determina facto

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°