Târgumureşenii pasionaţi de sport vor putea încerca Bokwa® Fitness, un program cardio energic şi uşor de urmat, care umple sălile de sport din Europa şi din Statele Unite, în 9 aprilie.
Bokwa® a intrat deja în vieţile a milioane de persoane din întreaga lume, este prezent în România în săli din Bucureşti, Braşov,Timişoara, Sibiu, Cluj, Suceava şi va fi prezent începând cu această lună şi în sălile din Mureş.
În Târgu Mureş lansarea programului va avea loc în data de 9 aprilie 2013, la Gimnaziul Mihai Viteazul (fosta Sc.Gen.Nr.5 sala de sport), cu începere de la ora 19.00.
Ora demonstrativă va fi ţinută de Laura Bucur, unul dintre primii instructori care au absolvit cursul de Bokwa® şi sunt autorizaţi să predea această disciplină, alături de Brînduşa Istrate, instructor Bokwa® din Cluj. Succesul exploziv înregistrat de noul concept cardio se explică prin faptul că este foarte uşor de urmat de oricine ştie literele alfabetului şi cifrele, este eficient în arderea caloriilor şi în creşterea capacităţii cardiorespiratorii, este energic şi revigorant şi totodată ţine activă mintea pe parcursul întregii ore.
Fără paşi de dans, fără coregrafii prestabilite, fără elemente numărate, Bokwa® înseamnă 50 de minute de activitate cardio bazată pe mişcări ce trasează litere, cifre şi semne, executate pe fundalul sonor al unor hituri internaţionale. Pentru că mişcările se reţin extrem de repede şi nu presupun abilităţi speciale de dans, clasa de Bokwa® poate fi urmată în acelaşi timp de începători, intermediari şi avansaţi, de cei care se mişcă cu uşurinţă în ringul de dans şi de cei care nu au mai călcat de ani buni într-o sală de sport, de copiii care abia au învăţat literele şi cifrele sau de sportivii de performanţă care vor să fie provocaţi cu ceva mereu nou.
Reţeta creată de Paul Mavi, o personalitate în domeniul fitness-ului din Statele Uni