Sincer, mă aşteptam ca articolul colegilor mei de la „ring” referitor la demodarea lenjeriei tanga să stârnească manifestări de protest pe întreg cuprinsul ţării. Nuuu! Nu ale adeptelor unor astfel de instrumente ale păcatului, ci ale producătorilor şi distribuitorilor de chiloţi de pretutindeni care, văzându-şi ameninţat obiectul muncii, să se revolte! Dar nu, ziua a trecut paşnic şi colegii mei au scăpat cu viaţă, ba au şi încasat o mulţime de vizualizări la articolul respectiv!

Lenjeria intimă feminină a evoluat de la bine-cunoscuţii chiloţi horror antebelici, care le acopereau purtătoarelor până şi genunchii, până la ultrasumarele „tanga” - aceste „sugestii” de chiloţi la care purtătoarele recurg, chipurile, din motive estetice. Cică pentru a evita dungile prin care chiloţii cuminţi se profilează prin rochiile sau pantalonii excesiv de mulaţi pe fese. Bărbaţii (nu şi soţii!) au salutat, fără excepţie, apariţia noii cuceriri în materie de modă. Producătorii au bifat serioase economii de materiale, iar femeile au îmbrăţişat urgent noua provocare, indiferent că erau „fete cuminţi” sau „femei versate”. Nu poţi decât să aplauzi – nu-i aşa? – când trendul impune să mai dai jos de pe tine câţiva centimetri pătraţi de ţesătură, şi aşa inutilă.

Femeile serioase (a se citi: cele supraponderale, tomnatice, frustrate sau, pur şi simplu, posesoare de soţi excesiv de geloşi) n-au încetat să înfiereze acest „new entry” al garderobei feminine. Le-au ţinut isonul partenerii lor de viaţă, deşi fiecare bărbat, în sinea lui, se visa alături de o purtătoare de tanga! Treptat, medicii le-au găsit suficiente cusururi (chiloţilor, nu soţilor!), întocmind o listă precisă de afecţiuni generate de sumarii chiloţei cu aţa pitită-ntre fese. Şi totuşi, tanga a triumfat. Ani în şir, cârcotaşii au înghiţit în sec recunoscându-i supremaţia. Şi iată că presa ar