Două persoane, una din Slobozia Bradului, cealaltă din Tîmboieşti, au fost trimise în judecată, fiind acuzate de comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Gheorghe M., de 39 de ani, este acuzat printr-un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani că la data de 8 septembrie 2012 a lovit o altă persoană cu pumnul. Victima a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, aceasta pierzându-şi şi un dinte în urma loviturii. În faza premergătoare actelor de urmărire penală, Gheorghe şi-a recunoscut fapta, după care s-a sustras urmăririi penale. Omul nu este cunoscut cu antecedente penale.
În faţa instanţei de judecată va ajunge şi Aurel D., de 19 ani, acuzat că a lovit o fată cu pumnul. Victima a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, iar anchetatorii spun că i-a fost pusă în primejdie viaţa. Băiatul a recunoscut fapta şi a spus că regretă ceea ce a făcut. Tânărul a mai suferit şi alte condamnări în perioada în care a fost minor.
Dosarele sunt pe rolul Judecătoriei Focşani.
Două persoane, una din Slobozia Bradului, cealaltă din Tîmboieşti, au fost trimise în judecată, fiind acuzate de comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Gheorghe M., de 39 de ani, este acuzat printr-un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani că la data de 8 septembrie 2012 a lovit o altă persoană cu pumnul. Victima a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, aceasta pierzându-şi şi un dinte în urma loviturii. În faza premergătoare actelor de urmărire penală, Gheorghe şi-a recunoscut fapta, după care s-a sustras urmăririi penale. Omul nu este cunoscut cu antecedente penale.
În faţa instanţei de judecată va ajunge şi Aurel D., de 19 ani, acuzat că a lovit o fată cu pumnul. Victima a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, iar anchetatorii spun că i-a fost pus