Eu sunt „bătrânica” clasei. În septembrie împlinesc 18 ani. Sunt elevă în clasa a X-a la CNTV, profilul Mate-Info intensiv, dar planurile mele de viitor nu se prea intersectează cu Matematica. Visez să urmez cursurile Facultății de jurnalism din New York. Îmi place să joc baschet, să călătoresc alături de prietenii mei și să gătesc în timpul liber.
Oraşul Tg-Jiu, mai întâi de toate, este oraşul în care am prins viaţă şi asta spune multe pentru mine cea din trecut, din prezent şi din viitor. Am crescut sub influenţa culturală şi socială a sa și m-am dezvoltat ca om sub privirile sale. Am ajuns la o vârstă când am plecat în recunoaşterea împrejurărilor şi împrejurimilor sau invers. Încă nu am decis care dintre aceste două este prioritară. Am început să îmi ascut simţul critic şi să mă revolt pentru fiecare lucru ce nu mi-a fost pe plac. În fond şi la urmă urmei, sunt doar un adolescent în „floarea revoltei” şi asta îmi dă dreptul mai mult sau mai puţin să îmi dezvălui neplăcerile. Totodată, am început să mă întreb, însă nu cum s-ar zice, „existenţial”. Să mă întreb şi să mă îngrijorez de mediul în care mă dezvolt. E oare greşit? Nu cred. Cel mai adesea m-am întrebat de ce? Şi nu am să neg următoarele:
De ce a trebuit să ne naștem aici? Şi ştiu că mulţi cei care citesc sunt în asentimentul meu. De ce trăim aici în continuare? De ce nu putem aprecia acest lucru? De ce nu putem să beneficiem şi noi de ceva mai mult decât avem în prezent? De ce nu ne găsim ocupaţie aici? De ce nu plecăm mai repede? De ce nu mai avem nimic de descoperit aici? De ce toată lumea se îngrijorează de noi, oamenii, care avem tendinţa de-a distruge cam totul în jurul nostru, şi nu ne puteam îndrepta privirile puţin, măcar puţin, spre alte fiinţe din jurul nostru precum câinii?
Şi m-am oprit asupra ultimei întrebări, pentru că am simţit că ea îşi poate găsi un răspuns. În ceea
