Europarlamentarul PDL Cristian Preda crede că, după mesajul de adio transmis de Traian Băsescu, între şeful statului şi PDL ar trebui să se producă o reconciliere, una dintre ţintele celor două părţi urmând să fie căutarea unui prezidenţiabil pentru 2014. Preda a declarat, într-un interviu acordat cotidianului România Liberă, că obiectivul lui este ca, la sfârşitul lui 2014, Băsescu să fie trimis "la pensie". "După două mandate grele, preşedintele merită să se retragă în linişte", a arătat Preda.
Întrebat cum poate modifica PDL mesajul de "adio" al lui Traian Băsescu , Cristian Preda a spus că există două variante.
"Partidul ar putea reacţiona spunând la rândul său „adio" sau se va găsi o cale de „reevaluare", cum zice Traian Băsescu. Cea mai nefericită situaţie, din punctul meu de vedere, ar fi cea care ar duce la divizarea electoratului de centru-dreapta în votanţi PDL şi votanţi Traian Băsescu. Asta ar putea da şi un total mai mic decât scorul din decembrie. Într-adevăr, nu e exclus ca o parte dintre simpatizanţi, decepţionaţi de „divorţ", să nu mai meargă spre nici una dintre tabere. Reconcilierea ar fi mai utilă şi pentru PDL, şi pentru Traian Băsescu", a spus Preda.
Europarlamentarul a arătat că reconcilierea s-ar putea produce pe baza "unor proiecte politice agreate de ambele părţi, pentru că nu este vorba despre un mariaj, despre o chestiune sentimentală. Probabil că cel mai important proiect este cel al revizuirii Constituţiei".
"PDL şi Băsescu ar putea, pe de altă parte, să caute împreună un prezidenţiabil, folosindu-se de experienţa politică a actualului preşedinte. Ar fi, de altfel, ridicol să avem un candidat susţinut de PDL şi altul susţinut de preşedinte. Cum există şi posibilitatea unor alegeri pentru instituţiile regionale, dacă aceste unităţi administrative vor fi introduse în Constituţie, va apărea un alt proiect în care PD