Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contribuţia Consiliului local Alba Iulia la Asociaţia de Transport Local, respinsă de consilieri. Suma cerută: 14,5 milioane de lei

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Consiliul local Alba Iulia a respins, joi, 4 aprilie, proiectul de hotărâre privind plata contribuţiei Consiliului Local al municipiului Alba Iulia către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba – Transport local (AIDA-TL), pe anul 2013. Suma solicitată este de 14,5 milioane lei.

Proiectul de hotărâre a întrunit doar 10 voturi favorabile, în timp ce 8 consilieri s-au abţinut iar 3 au votat „împotrivă”. S-au opus consilierii PNL, PSD şi un ales de la PPDD. Din suma totală solicitată, 1,3 milioane lei reprezintă gratuităţi, iar 13,27 milioane lei sunt cheltuieli funcţionale necesare pentru prestarea serviciului de transport public local şi pentru întreţinerea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia în Zona tarifară 1 – Municipiul Alba Iulia.

Din suma totală administraţia a prins în bugetul pe anul 2013 doar 12 milioane de lei din care 5 milioane reprezintă datorii restante din anul 2012. Unii dintre consilierii locali au afirmat că suma pe care Primăria o plăteşte către STP este exagerată şi trebuie luate măsuri pentru reducerea acesteia. Prin respingerea proiectului nu a fost aprobat nici fondul de salarii în valoare de 12.600 de lei lunar brut pentru cei trei angajaţi, printre care se regăseşte şi directorul Asociaţiei, Dorin Nistor.

Pe lângă contribaţia municipiului Alba Iulia, conform necesarului estimat de resurse financiare pentru anul 2013, comunele membre ale AIDA-TL trebuie să achite următoarele sume: Ciugud – 17.431 lei; Sîntimbru - 27.017 lei; Ighiu – 8.906 lei; Galda de Jos – 25.073 lei; Cricău – 9.532 lei; Întregalde – 6.867 lei.

Primarul Mircea Hava a declarat după respingerea proiectului că nu se va mai putea plăti niciun leu de la Consiliul local pentru transportul public. „O să îi anunţăm că nu mai putem plăti nimic. Să pună preţul la bilete care îl vor ei“, a afirmat Hava. Preţul unui bilet de călătorie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 42 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°