Substantivul este neutru, doar pentru gramatică. În realitate este orice, mai puţin neutru. Vijelie, distrugere, ruptură, distrugere şi iar distrugere: de oameni, de vieţi, de copii, de tineri şi bătrîni, de femei şi bărbaţi, de case şi oraşe, de drumuri, de ogoare, păduri, resurse, de timp, istorie şi destin. Nici un război nu a adus niciodată altceva. Desigur, în războaie, de cele mai multe ori, există învingători şi învinşi. Primii se aleg cu averi, glorie şi alte avantaje prezente şi viitoare. În sensul acesta, războiul a fost urmat, pentru unii, de perioade de bunăstare, de înflorire a artelor, culturii, luxului şi risipei. Acest surplus nu a fost creat, însă, de război, ci doar prăduit din avutul şi cămara învinşilor şi a celor transformaţi în supuşi. Este adevărat, nevoile războiului au dat de lucru unor armate de oameni, au pus la treabă mintea ageră şi creativitatea, dar nimeni nu a demonstrat vreodată că oamenii n-ar fi putut fi la fel de harnici, deştepţi şi creativi, în condiţii de pace, dacă li se dădea prilejul.
Cine ia în serios, însă, ameninţarea de război ridicată asupra lumii de o ţară care trăieşte în bezna sclavagismului absolutist de partid şi de stat, o societate care nu are nimic în comun nici cu lumea dezvoltată, nici cu modelele celor care se zbat încă sub pragul civilizaţiei industriale? În ce cheie trebuie citită această ameninţare a liderului Coreei de Nord, pentru a fi înţeleasă? Nu avem la îndemînă decît patru: raţională, pseudo-raţională, non-raţională şi iraţională.
Dacă deciziile care împing Coreea de Nord către un război ar fi complet raţionale, atunci ele ar trebui să se sprijine pe o analiză de tip cost/beneficii. În acest scenariu, decizia de confruntare, dintre toate celelalte posibile, ar trebui să aibă rata cea mai ridicată de beneficii. Ce beneficii ar putea avea ţara lui Kim de pe urma unui război, în care şa
