Marțea trecută, o mînă sănătoasă de studenți ai Universității București au ocupat un amfiteatru al Facultății de Istorie, în semn de solidaritate cu alți studenți de la Cluj care au ocupat un alt amfiteatru al Facultății de Matematică. La momentul respectiv, am citit toate articolele de presă care tratau acest subiect, dar n-am înțeles un lucru elementar. Ce naiba vor oamenii ăștia?

De obicei, un protest pornește direct cu o revendicare în cap: „Dați-ne salariile!”, ”Nu ne concediați!”, ”Jos Băsescu!”, ”Nu ne băgați microcipuri în creier!” etc. În cazul de față, situația părea să fi pornit de la o stare generală de nemulțumire față de Universitatea București și față de faptul că nu-și respectă menirea de a-i educa și a-i responsabiliza civic pe studenți.

De obicei, mișcările de tip occupy sînt un magnet pentru nespălați demenți, genul de oameni pe care nu-i mai vor nici protestatarii extremiști de la Greenpeace de deliranți ce sînt, dar în amfiteatrul “Nicolae Iorga” am găsit oameni care la prima vedere îți par destul de normali. Studenți, dar mai ales studente, veniți acolo cu un scop clar, deși aveam sentimentul că nimeni nu știa precis care e ăla.

Dezbatem, nu ne batem!

Pe parcursul săptămînii de sit-in (fiindcă a fost un sit-in, nu o ocupare), în amfiteatru se țineau cursurile ziua, seara se făceau dezbateri și ateliere menite să scoată la iveală problemele din Universitate și să ducă la găsirea unor soluții, iar noaptea se dormea în saci de dormit. Am participat și eu la un atelier cu titlul „Discriminarea, inegalitatea de gen și hărțuirea sexuală”. Personal, habar n-aveam că discriminarea e o problemă așa de serioasă în Unibuc, fiindcă n-am auzit niciodată de cazuri sau de reclamații. Nici măcar de hărțuire sexuală nu am auzit ceva. Dar unde nu există o problemă, un grup de tineri inflamați au tendința să creeze una. S-a discutat d