Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gestul inexplicabil al unui refugiat nord-coreean, în mijlocul tensiunilor din Peninsula Coreea

Publicat in Gandul, joi 4 aprilie 2013 ·

Un refugiat nord-coreean stabilit în Coreea de Sud în 2007 s-a întors acasă, cu o ambarcaţiune furată, în pofida intensificării tensiunilor în Peninsula Coreea, ce induc temeri privind izbucnirea unui incident militar cu consecinţe imprevizibile, a anunţat joi o sursă oficială, relatează AFP.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, identificat cu prenumele Lee, a furat ambarcaţiunea de pescuit pe care lucra în apropierea liniei de demarcaţie maritimă dintre cele două Corei, a precizat un purtător de cuvânt din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării.

El a părăsit insula Yeonpyeong şi a traversat frontiera disputată miercuri seara.

Armata sud-coreană l-a detectat şi l-a sunat pe proprietarul ambarcaţiunii pentru a obţine numărul de telefon al fugarului. Reperat înainte de a ajunge în Coreea de Nord, el a refuzat să se întoarcă, potrivit purtătorului de cuvânt.

Insula Yeonpyeong, situată în apropierea limitei maritime dintre Sud şi Nord stabilite după Războiul Coreei (1950-1953), a fost bombardată de Coreea de Nord pe 23 noiembrie 2010. Nordul protesta astfel faţă de manevre militare efectuate de Coreea de Sud în apropiere.

Patru sud-coreeni au murit, doi militari şi doi civili.

Mai multe ciocniri sângeroase s-au desfăşurat de-a lungul acestei linii de demarcaţie din Marea Galbenă între cei doi fraţi inamici, în 1999, 2002 şi 2009.

De asemenea, Seulul acuză Phenianul de torpilarea uneia dintre corvetele sale, în apropierea acestei linii, în martie 2010, o acţiune în urma căreia au fost ucişi 46 de marinari sud-coreeni.

Coreea de Nord a avertizat luna trecută locuitorii insulei cu "atacuri senzaţionale" în contextul intensificării tensiunilor dintre Coreea de Nord, pe de o parte, Statele Unite şi Coreea de Sud, de cealaltă parte.

Aproximativ 25.000 de nord-coreeni au fugit din ţara lor şi s-au refugiat în Sud înc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări de „La mulți ani!” unice pentru cei dragi care se serbează

Cancan acum 53 minute
Pe 29 iunie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante personalități ale Bisericii. Este o zi cu cruce roșie în calendar, în care numeroși români își serbează onomastica. Dacă ai rude, prie

Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului / Contează foarte mult cum se mişcă România

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară „o luminiţă la capătul tunelului”, însă contează foarte mult cum se mişcă România în perioada urmă

Ce se întâmplă la Salina Praid. Ministrul Economiei avertizează: „Posibil să se transforme într-un lac”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, acuză conducerea companiei de stat Salrom că nu tratează cu seriozitate lucrările de deviere a râului Corund, care a provocat inundarea Salinei Praid. Noul ministru al Economiei susține că directorul Salrom nu monit

Nunta lui Jeff Bezos și Lauren Sanchez. Zece imagini de la evenimentul exclusivist din Veneția

HotNews acum 11 ore
Weekendul extravagant al nunții lui Jeff Bezos și Lauren Sánchez în Veneția s-a încheiat cu o ceremonie privată și exclusivistă pe pitoreasca insulă San Giorgio Maggiore. Situată în cartierul San Marco, insula a oferit un decor izolat, dar spectacul

Medicii care pleacă mai devreme de la spital pentru a lucra la privat riscă să rămână fără loc de muncă

Botosani News acum 6 ore
Ministrul Sănătății anunță măsuri dure pentru medicii care nu-și respectă programul complet la spitalele de stat. O ordonanță de urgență i-ar taxa pe cei care chiulesc de la stat și se duc să-și continue programul la privat, inclusiv cu desfacerea c

Un tânăr de 18 ani a murit electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică

HotNews acum 12 ore
Un tânăr de 18 ani, din Padeș, a murit după ce s-a electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică, într-o locuință din Aninoasa, informează, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, conform Agerpres. Potrivit unui

Warren Buffett donează acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, către Fundaţia Gates şi organizaţii caritabile de familie

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Warren Buffett a donat vineri acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, cea mai mare donaţie anuală a sa de până acum, în cadrul angajamentului său de a-şi dona averea acu

Vremea

București
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/27°
lun.

16°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

18°/27°
lun.

18°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

17°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°