Joi 4 aprilie 2013, de la ora 17.30, sala de sport Gheorghe Barițiu din Turda, unde echipa de primă ligă Potaissa Turda își dispută jocurile, atât cele amicale cât și cele oficiale, a găzduit două partide de verificare, protagoniste fiind: Balmazujvaros Koning Trade KK, ocupanta locului 1 în liga secundă maghiară, cu șanse cât se poate de reale de promovare în prima ligă, U Transilvania Cluj și Potaissa Turda.
În primul joc, turdenii au întâlnit formația maghară în fața căreia s-au impus la limită cu 37– 36, după ce la pauză au condus oaspeții cu 3 goluri (16-19). A fost un joc viu disputat, în care Horațiu Gal nu a putut utiliza cel mai bun lot, din cauza unor accidentări, dar cu toate acestea victoria nu le-a scăpat printre degete.
În acest joc s-a putut remarca evoluția bună a portarului Cornel Medrea, care în repriza secundă a avut 12 intervenții și a lui Lucian Ignat care a reușit să înscrie 10 goluri, 4 în prima parte și 6 în partea secundă.
Potaissa:
Szabo - 3 intervenții, Medrea - 12 intervenții
Ignat (10 goluri), Dediu (7), Lazăr (5), Sandu Iacob (4), Marian, Munea (câte 3), Ștef, Alisie (câte 2). A mai jucat Cr. Suciu. Nu au putut evolua din cauza unor accidentări: Andrei Pop, Răzvan Pavel, Nenad Savic, iar Flavius Câmpan este convocat la acțiunea lotului național.
Balmazujvaros:
Z. Olah, Lengyel - 7 intervenții
Fuleki (8 goluri), Mateo (6), Salamon, Nagy (câte 5), Fulop, B. Szabo (câte 3), B. Olah, Istvan, Panlzel (câte 2)
În cea de-a doua partidă, U Transilvania a reușit cu un lot foarte tânăr să se impună în fața echipei ungare, care este ca şi promovată pe prima scenă handbalistică din țara vecină. Jocul a fost controlat cap coadă de elevii lui Lucian Baciu, care după primele 30 de minute au avut un avantaj de 4 goluri (19-15).
Și în partea secundă tot clujenii au reușit să co