– Interviu cu medicul IOAN COSTEA, doctor în ştiinţe medicale, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologilor din România
Doctorul Ioan Costea este un dăruit al jurământului lui Hipocrat. Ştie ce înseamnă suferinţa cauzată de durerea fizică. El îşi poartă gândurile la locul său de obârşie din Vrancea, deoarece acolo a simţit fiorul şi chemarea spre poezie. Doctorul Ioan Costea este un fin observator al naturii umane şi mereu îşi dăruieşte din orele sale de odihnă poeziei. De altfel, pentru el poezia este şi o linişte interioară, dar şi o telurică furtună sufletească. Este absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi, promoţia 1968. Este doctor în ştiinţe medicale, titlu obţinut la Cluj în anul 2000. Cu umorul care-l caracterizează spunea că, din perspectivă administrativă, numai la organizaţia de femei nu a fost şef. A fost declarat omul anului 2004, titlu oferit de Cambridge. Deţine funcţia de preşedinte al Colegiului Judeţean al Medicilor Dentişti, membru în Consiliul Naţional al Medicilor Dentişti din România, membru fondator al unor societăţi de specialitate din România. Ca pasiune are patima colecţionării de artă, numismatică, carte veche şi este un împătimit iubitor de muzică clasică şi uşoară. Acesta este în mare intervievatul care ne va spune mai multe despre sine.
– Spuneaţi că „lupul se uită mereu spre pădure”. În contextul acestei butade vă rog să ne spuneţi cine sunteţi, domnule doctor?
– Mi-e greu să vorbesc despre mine. Cineva, odată, spunea „că sunt de acolo şi de oriunde”. Eu mă consider bucovinean prin adopţie şi vrâncean prin naştere. Trăiesc în Suceava de peste 40 de ani şi, când spun că trăiesc, aici m-am implicat sufleteşte şi în viaţa socială pentru că sunt un singuratic deşi îmi place să comunic. Se spune că Dumnezeu îţi dă neamurile, iar prietenii îi alegi (cu grijă).
– Cum de aţi ajuns din Vranc