Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul secret la naziştilor: oglinda solară, capabilă să pârjolească oraşele din Spaţiu

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Deşi poate suna ca un scenariu dintr-un film de ficţiune, câteva fotografii uimitoare dezvăluie secretul planurilor elaborate ale armatei germane, care îşi propunea să creeze o „armă spaţială“ alimentată de Soare, scrie „Daily Mail“.

Oglinda gigantică ar fi urmat să fie folosită pentru a concentra lumina solară pe o anumită ţintă, la fel cum o lupă este folosită pentru a face focul. Imaginile, apărute în revista „Life“ din 1945, arată cum „experţii tehnici ai armatei SUA au descoperit faptul că oamenii de ştiinţă germani plănuiau cu seriozitate să construiască o armă solară“.

Scopul uriaşei oglinzi orbitale ar fi fost acela de „a concentra razele soarelui până ar fi pârjolit un punct de pe suprafaţa pământului“. Revista scria că armata germană „spera să folosească o astfel de oglindă pentru a arde un oraş inamic sau pentru a aduce în punctul de fierbere apa dintr-o anumită parte a oceanului“.

Ideea a apărut în 1923 şi îi aparţine unui renumit om de ştiinţă, Hermann Oberth. Cu un cost estimat la trei milioane de mărci (şase milioane de euro) şi cu o durată de construcţie de 15 ani, scopul iniţial al oglinzii spaţiale a fost acela de a oferi oamenilor de pe Pământ lumină solară la cerere, oriunde pe glob.

La sfârşitul anului 1957, Oberth era în continuare convins că oglinda lui spaţială va deveni o realitate şi a descris-o ca fiind „arma supremă“. În 1945, când aliaţii victorioşi au început să cerceteze planurile de război ale naziştilor, a reieşit că aceştia chiar luau în considerare posibilitatea construirii unei astfel de arme pe orbită, la 35 de kilometri deasupra Pământului.

„Oglinda mea spaţială este ca oglinzile pe care le utilizează şcolarii pentru a proiecta cercuri de lumină pe tavanul clasei“, spunea Oberth.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°