Multă vînzoleală retorică în ultimele zile pe scena politică românească. Președintele-jucător, departe de a-și fi epuizat apetitulde a zgîndări societatea românească cu teme alese de pe agenda sa de scandalagiu politic, ține din nou capul de afiș al actualității. Degeaba au fost alegeri locale – din care PD-L a ieșit foarte șifonat și slăbit – care au dat o anume coloratură spectrului politic autohton. Degeaba au fost alegeri parlamentare din care a reieșit o nouă majoritate care a năruit orice fel de relansare a PD-L-ului pe scena politică. Degeaba a scăpat ca prin urechile acului, vara trecută, actualul locatar de la Cotroceni de o suspendare dorită de milioane de români. Degeaba, degeaba. Nimic nu s-a schimbat în comportamentul fostului comandant de navă. Traian Băsescu și acoliții săi joacă tare în continuare. Ce-am avut și ce-am pierdut, restul nici nu contează. După noi, potopul. Interimatul de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, care durează de o bună vreme, se dorește a fi rezolvat. Că sînt indicații și presiuni și de la Bruxelles, asta e clar. Dar mingea numirii/numirilor din sistemul judiciar românesc este la București. A treia putere în Stat nu este aleasă. Mereu a fost numită. Nu profesional – altfel, nu am fi avut fel de fel de zegreni, aspazii sau danileți și hăineli –, ci pe criterii clientelare. Nu e ceva nou, dar acum este vizibil și bate la ochi. Oricît am închis și închidem ochii. Dar, știm bine, un făcut cu ochiul poate salva omenirea. Sistemul juridic românesc aici se află. Într-un moment critic. Și se face cu ochiul. Știind bine că nu are mijloace legale de a combate și înfrînge sistemul, marea speranță a reformismului sistemului judiciar românesc – am numit-o pe Mona Pivniceru – s-a retras, resemnată, spășită diplomatic, la Curtea Constituțională. Pe drept cuvînt. Ce era să mai facă? Situația a rămas să fie rezolvată de președ