Creditele Prima Casă în lei sunt mai ieftine cu aproape 1% de la începutul lunii, în urma actualizării dobânzilor cu noua valoare a indicelui Robor.
Creditul Prima Casă în lei a devenit mai accesibil după ce indicele Robor la trei luni a ajuns sub 6%, la cele mai mici valori din ultimele opt luni. Dacă la începutul anului Robor la trei luni avea valori de peste 6%, în prezent cotaţiile sunt situate la 5,2%. Reducerea indicelui a permis băncilor să ieftinească împrumutul Prima Casă în lei, cu aceeaşi valoare, conform portalului Money Center. Diferenţa dintre costul unui credit Prima Casă în lei şi unul în euro este de 3%. Acest lucru se datorează diferenţei dintre cei doi indici folosiţi de bănci la calcularea dobânzilor, Euribor şi Robor, la trei luni. Chiar dacă Euribor a înregistrat o creştere uşoară, insesizabilă pentru clienţii cu credite Prima Casă sau în euro, el se situeaza aproape de minimele istorice, la 0,21%.
Cel mai ieftin credit în lei Prima Casă este oferit de CEC Bank, de 7,13%. Rata lunară pentru un credit de 200.000 de lei, pe 30 de ani, este de 1.348 lei, iar dobânda anuală efectivă (DAE), de 7,63%. Valoarea plătită de client pe parcursul celor 30 de ani ajunge la 495.346 de lei, cu 300.000 lei mai mult decât suma împrumutată iniţial. Creditul Prima Casa în lei oferit de Banca Transilvania are o dobândă de 5,2%. Marja băncii este zero, dobânda fiind egală cu indicele Robor la trei luni. Clienţii plătesc un comision lunar de administrare de 0,17%. DAE pentru creditul oferit ajunge la 7,75%. La Raiffeisen şi BCR, clienţii care îşi virează salariul printr-un cont curent beneficiază de reduceri de 0,2%. Băncile nu percep alte comisioane în afara celui anual datorat Fondului de Garantare, de 0,49% aplicat la jumătate din valoarea împrumutului.
Câştigul adus de scăderea dobânzilor la moneda naţională poate să depăşească 100 de