Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microhidrocentrala va fi realizată cu tehnică revoluționară

Publicat in Ziarul de Roman, joi 4 aprilie 2013 ·

Reprezentanții unor firme din Franța și Italia au fost prezenți, joi, la Roman, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la microhidrocentrală.

Construcția microhidrocentralei de pe râul Moldova a adus la Roman reprezentanții unor firme din Franța și Italia. Marc Leclerc, președintele MJ2 Technologies, din Franța, și Lorenzo Montenezzo, sales manager al STE Energy, din Italia, au fost prezenți, joi, la Roman, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la microhidrocentrală și ce particularități prezintă șantierul, în condițiile în care aceste firme vor realiza turbo-generatoarele care vor funcționa la Microhidrocentrala de pe Moldova.

“Mulțumesc Primăriei Roman că a ales turbinele de foarte joasă cădere (very low head – VLH). Este primul proiect pe care îl realizăm în România. Turbinele VLH au fost dezvoltate cu o tehnologie nouă. Acestea sunt complet sub apă, nu au impact vizibil, sunt silențioase și nici nu emit vibrații. Acestea au și un impact ecologic, nu distrug ecosistemul subacvatic, fapt demostrat în numeroase teste realizate de noi”, a afirmat Marc Leclerc, președintele MJ2 Technologies.

Acesta a prezentat mai multe materiale video cu turbine VLH, montate în diferite țări europene. Discuțiile au fost tehnice, scopul lor fiind acela de a informa beneficiarul și constructorul lucrării de avantajul folosirii turbinelor VLH.

Finanțarea proiectului microhidrocentralei este asigurată în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, domeniul de intervenție 4.2 – “Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”. Valoarea estimată a proiectului a fost de 22.228.240 de lei, inclusiv TVA. La licitație au participat două firme – Romelectro SA București și Construcții Hidrotehnice SA Iași -, cîștigătorul desemnat fiind societatea ieșeană, care are peste 35 de ani

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Trump a ales ambasadorul pentru Panama după ce a ameninţat că SUA îşi vor reafirma controlul asupra Canalului VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Kevin Marino Cabrera, comisarul comitatului Miami-Dade, este alesul lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma controlul asupra Canalului Panama, pe care l-a predat în urmă cu 25 de ani, re

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 28 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°