Silvia Navarro a acceptat invitaţia ProSport de a vorbi despre semifinala cu Györ, dar şi despre ea. „E prima oară când o să fac asta, e destul de ciudat”, a recunoscut aceasta

Aceasta a debutat în handbal ca extremă dreapta şi a ajuns unul dintre cei mai buni portari din lume din comoditate, pentru că nu îi plăcea să alerge

Navarro (34 de ani) e de părere că Oltchim porneşte cu a doua şansă la calificare: „Dar vom da 200% în ambele meciuri”, declară ea

Care a fost motivul pentru care ai primit porecla «Femeia Păianjen»?

Ca să fiu sinceră, porecla am primit-o aici, în România, când am început să joc pentru Oltchim. Suporterii vâlceni au imaginaţie, nu glumă! La prima partidă am primit botezul, după ce am apărat câteva mingi. Cred că de la reflexe mi se trage porecla. Familia mea e foarte încântată de ea, o găseşte amuzantă.

Înălţimea ta este atipică pentru un portar (n.r. 1.69 metri). Cum ai ajuns să intri în poartă?

(râde) Sunt perfect conştientă de faptul că nu reprezint tocmai imaginea ideală a unui portar. Am picioare micuţe şi nu aş putea niciodată să devin model, dacă mă las de handbal. Nu de alta, dar ele trebuie să fie înalte, înalte de tot. Cam ca Bulatovici, aşa. Întâmplarea face că am fost extremă dreaptă prima dată, apoi din comoditate m-am oferit să stau în poartă. Nu eram tocmai o fană a alergărilor. Şi, uşor, uşor am început să iubesc să fiu portar. Eram îngrijorată că nu o să am un viitor pe postul ăsta, iar antrenorul de atunci mi-a spus că talentul e mai presus de câţiva centimetri. A avut dreptate. La finalul unei partide bune, mă gândesc la el.

Cum arată ziua perfectă pentru tine?

Din păcate, e puţin imposibil de realizat una ca asta. Aş vrea să fiu lângă familie, lângă iubitul meu şi să joc şi handbal. Dacă primele două au un numitor comun... Nu acelaşi lucru pot