Sala de spectacole a Primăriei Roman s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toți cei veniți să-i vadă pe romanvodiștii “cu talent”. În marea lor majoritate colegi de clasă cu artiștii, dar și părinți ai acestora, toți au trăit cu intensitate maximă spectacolul. Ediția din acest an a spectacolului a fost organizată de “People to People” Roman.
“Am vrut să dăm colegilor noștri posibilitatea de a se face remarcați și altfel decât în clasă. Suntem deja la a doua ediție. Ediția de anul trecut a fost câștigată de Cristian Prăjescu, care a ajuns, apoi, în finala Eurovision România. Putem spune că suntem o rampă de lansare”, a spus Mădălina Spoială, unul dintre organizatorii concursului.
Pe scenă au urcat interpreți de muzică ușoară, dansatori, actori, pictori, magicieni, în total 22 de numere susținute atât de artiști individuali, cât și de echipe.
Prestațiile lor au fost apreciate atât de juriul format din câștigătorul concursului de anul trecut, Cristian Prăjescu și din profesorii Marcel Șerban și Onoriu Maior, cât și de public.
Spectacolul s-a înscris în seria activităților organizate în cadrul săptămânii de “școală altfel”, care în acest an s-a numit “Să știi mai multe, să fii mai bun”, în cadrul căreia elevii au avut posibilitatea de a da frâu liber creativității și originalității.
Sala de spectacole a Primăriei Roman s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toți cei veniți să-i vadă pe romanvodiștii “cu talent”. În marea lor majoritate colegi de clasă cu artiștii, dar și părinți ai acestora, toți au trăit cu intensitate maximă spectacolul. Ediția din acest an a spectacolului a fost organizată de “People to People” Roman.
“Am vrut să dăm colegilor noștri posibilitatea de a se face remarcați și altfel decât în clasă. Suntem deja la a doua ediție. Ediția de anul trecut a fost câștigată de Cristian Prăjescu, care a a