Recent, mi-a căzut în mînă o carte intitulată Arc peste timp. Un volum colectiv, coordonat de Emanuel Istodor, care cuprinde poveştile absolvenţilor Facultăţii de Exploatare şi Industrializare a Lemnului, promoţia 1957 – cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la terminarea facultăţii.
1957... Perioadă acerbă, cea mai acerbă a comunismului românesc, a persecuţiilor, a puşcăriei politice, a maximei ideologizări. Studenţii de la FEIL de atunci, însă, o văd cu totul altfel: perioada cea mai frumoasă a vieţii lor – studenţia. Majoritatea lor au biografii asemănătoare: vin de la ţară, din zone diferite, cei mai mulţi cu părinţi fără studii (superioare); nu toţi au ales de la început această facultate, mulţi au fost şi forţaţi de împrejurări, pentru că se intra mai greu la altele. Contactul lor cu facultatea a reprezentat, de multe ori, primul lor pas în oraş.
DE ACELASI AUTOR Galerii, tigru, pepene... Poveşti verzi şi grădinăreşti O întîmplare la MNAC Mese în familie Povestea generaţiei lor e o ilustrare a unor fenomene – sociale şi nu numai – despre care ştim, în general, la modul teoretic: migraţia masivă de la sat la oraş, din perioada comunistă, şi urbanizarea cu orice preţ; construirea industriei, într-o epocă în care producţia de fabrică era principala susţinătoare a economiei şi mîndria regimului de atunci. În ceea ce-i priveşte pe semnatarii cărţii, ei nu discută lucrurile, evident, la nivel de fenomen social. Ci din perspectiva propriei vieţi, de care şi-a văzut fiecare cum a putut mai bine. De altfel, în postfaţa cărţii se spune: „Subliniem că toţi colegii şi colegele noastre au fost oameni respectabili, care au muncit cu conştiinciozitate, indiferent în ce domenii au activat.“
Epoca respectivă (pe care ei au făcut-o, sau ea i-a făcut pe ei, sau şi una, şi alta) e cea a tinereţii. De aceea, amintirile lor sînt, în general, frumoase, eludînd
