Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii au ajuns cu intarziere la solicitare, din cauza gropilor din asfalt - FOTO, VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 4 aprilie 2013 ·

Revolta printre satenii din Macaresti. Anexa unei locuinte si garajul acesteia au luat foc, iar pompierii au ajuns dupa o ora. Nu a fost vina lor, si o spun chiar persoanele care locuiesc in zona. Drumul este foarte prost si nicio masina nu poate merge cu o viteza mai mare de 20 km/h, cu atat mai putin o autospeciala a pompierilor, incarcata ochi cu apa. Doua autospeciale ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta s-au deplasat la fata locului, insa anexele casei arsesera deja din temelii. "Oamenii au venit imediat, au sarit in ajutor. Pompierii au venit intr-o ora, dar nu din cauza lor, ci a drumului. Soseaua este foarte proasta. Ardem de vii aici, in satul asta", a povestit o localnica. Vecinii proprietarului i-au sarit imediat in ajutor, cu galeti de apa, si au stins valvataia. Era deja tarziu, insa, si nu s-a putut salva nimic.

"Nici cuvinte nu mai avem. Noi am sarit si i-am ajutat, doar nu era sa ne uitam cum se extind flacarile si sa nu facem nimic. Flacarile erau enorme, pana la cer. Probleme sunt si cand vine salvarea, ajung greu si spun ca tot din cauza drumului. Au fost trei camere care au ars, o bucatarie care era o anexa, garajul si beciul. Era o investitie de aproximativ 700 de milioane de lei vechi", au povestit oamenii. Proprietarul anexelor a ramas inmarmurit in momentul in care a vazut cum flacarile se extind de la un minut la altul, fara sa poata interveni. "Probabil un scurcircuit, cine stie. S-a si sudat ceva, poate o fi de la asta, nu stiu", a precizat barbatul. Pompierii au deschis o ancheta pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului.

Revolta printre satenii din Macaresti. Anexa unei locuinte si garajul acesteia au luat foc, iar pompierii au ajuns dupa o ora. Nu a fost vina lor, si o spun chiar persoanele care locuiesc in zona. Drumul este foarte prost si nicio masina nu poate merge cu o viteza mai mare de 20 km/h, cu at

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 34 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 55 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 36 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°