Săptămâna aceasta, Monitorul de Vrancea a publicat un articol referitor la locurile de joacă din Focşani. Sunt puţine, jumătate dintre ele nu sunt modernizate, iar cele care au fost amenajate au şi fost distruse.

Luni, am fost cu copiii la locul de joacă din spatele blocului. Are acelaşi topogan din piatră şi tablă ruginită, aceleaşi leagăne şi balansoare din fier şi lemn, pe care proletarii dinainte de 1989 le-au aşezat spre joaca puştilor, care nu ştiau pe atunci de mobile, tablete, canale de televiziune care difuzează non-stop desene animate. Un idiot se gândise să spargă o sticlă, aşa că spaţiul era plin de cioburi. Copiilor mei le place să se joace în nisip (de fapt pământ, dar îi las să creadă că e nisip, căci dacă sapi ceva mai adânc dai de pământul umed şi poţi face „castele“). Mi-a fost teamă să-i las să se joace, ca nu cumva să se taie în vreun ciob, aşa că m-am apucat să le strâng pe toate. Şi dacă tot m-am apucat, am strâns pahare din plastic, şerveţele, ambalaje de snacks-uri, doze de suc şi bere, pachete goale de ţigări. Am umplut o sacoşă. În tot acest timp, o domnişoară de vreo 15 ani se dădea în leagăn şi se uita la mine. Mă întrebam: cât de tâmpit poţi să fii ca să spargi o sticlă într-un loc de joacă? Şi mă gândeam dacă domnişoarei din leagăn i-a trecut vreo clipă prin cap să mă ajute sau se visa un personaj din Portocala mecanică…

Cred că părinţii ar trebui să-şi înveţe copiii să nu mai arunce gunoaiele pe jos, să le pună la pubele, căci coşurile lipsesc cu desăvârşire din zonele care nu sunt centrale. Cu toţii ne dorim un oraş curat, dar ţine de fiecare dintre noi să nu aruncăm pe jos biletul de autobuz, ambalajul de la îngheţată, bidonul de apă.

Vara trecută ne duceam des la locul de joacă din Grădina Publică. Acolo, Primăria a montat în jurul dispozitivelor speciale pentru copii, aparate pentru adulţi. Ideea ar fi