Elevii Şcolii din Domneşti au avut parte de o lecţie specială despre cultură, în biserica „Adormirii Maicii Domnului” din localitate. Ei au stat de vorbă cu monografistul Petre Abeaboeru, cu profesorul doctor Nicolae Damian, dar şi cu preotul din localitate.
Lăcaşul de cult din Domneşti este atestat documentar la sfârşitul secolului al XVII -lea, fiind ctitorie a domnitorului Dabija Vodă. Gazdele i-au primit pe invitaţi cu un miniconcert de cântece religioase, fiind şi înregistraţi video, pentru ca spectacolul să fie difuzat ulterior pe un post de televiziune naţional. De altfel, corul de copii, coordonat de profesoara Niculina Balercă, a obţinut numeroase premii la concursuri. „Elevii noştri au asistat la o adevărată lecţie de istorie, de iubire pentru patrie şi patrimoniul nostru. Au descoperit seva naţiunii noastre”, a declarat Nicolae Damian, sufletul activităţilor educaţionale din această localitate.
Cu acest prilej, s-a constituit un „Club de Patrimoniu”, având ca scop cunoaşterea de către elevii acestei şcoli, a celor mai importante obiective culturale de patrimoniu din judeţ.
Elevii Şcolii din Domneşti au avut parte de o lecţie specială despre cultură, în biserica „Adormirii Maicii Domnului” din localitate. Ei au stat de vorbă cu monografistul Petre Abeaboeru, cu profesorul doctor Nicolae Damian, dar şi cu preotul din localitate.
Lăcaşul de cult din Domneşti este atestat documentar la sfârşitul secolului al XVII -lea, fiind ctitorie a domnitorului Dabija Vodă. Gazdele i-au primit pe invitaţi cu un miniconcert de cântece religioase, fiind şi înregistraţi video, pentru ca spectacolul să fie difuzat ulterior pe un post de televiziune naţional. De altfel, corul de copii, coordonat de profesoara Niculina Balercă, a obţinut numeroase premii la concursuri. „Elevii noştri au asista