Comportament diabolic a doi copii de 13 ani, elevi în clasa a VI-a la o scoalã cu pretentii din Bârlad. Cei doi au luat câte un compas si si-au întepat zece colegi, atât din clasa lor, cât si din alte clase. Tatãl uneia dintre victime, care este asistent medical profesionist, reclamã lipsa mãsurilor luate de scoalã. Omul spune cã, urmare a acestui eveniment, timp de sase luni de acum înainte, va va trãi un adevãrat calvar, asteptând sã vadã dacã fiica sa a contactat sau nu vreo boalã. Cazul este anchetat de Politie, numai cã cercetãrile sunt anevoioase, întrucât unul dintre minori nu are pãrinti sau cel putin nu sunt în tarã, pentru a putea fi fãcuti rãspunzãtori de comportamentul deviant al fiului lor.
Incidentul extrem de grav s-a petrecut, atentie!, pe 20 martie, în jurul orei 17.00. Atunci, o parte din elevi terminaserã orele de curs, în timp ce altii erau în pauzã. Un elev de 13 ani, pe nume A.C, a iesit în pauzã, tinând în mânã un campas cu vârf ascutit. Ajuns în zona portii de acces în perimetrul scolii, copilul a întepat o elevã care tocmai terminase orele de curs. Fata, olimpicã la diferite discipline scolare, a mers acasã si le-a povestit pãrintilor ce a pãtit. Norocul a fãcut ca pãrintii fetei sã fie amândoi de meserie asistent medical si, întelegând riscurile, au mers imediat cu fiica lor la spital. Lucian Popa este numele tatã- lui elevei agresate, dar si numele care ar trebui retinut de toti cei cãrora meritã sã li se predea o lectie de bunã crestere si profesionalism în meseria de pãrinte. Acesta a venit la redactia noastrã si ne-a povestit detaliile halucinante ale acestui cosmar. “Sunt douã sãptãmâni de la momentul producerii incidentului. Nu am venit atunci, pentru cã nu as fi vrut sã vã spun o simplã poveste si atât. Acum însã, putem povesti pe fapte veridice si verificabile, pe documente, pe realitate. Conform fisei emise de Unitatea de