Actorul Boris Perevoznic a murit la Spitalul Judetean "Mavromati", după ce, în urmă cu mai mult timp a fost diagnosticat cu cancer.
Boris Perevoznic s-a stins în noaptea de marţi spre miercuri pe un pat de spital. Actorul suferea mai mult timp de o cumplita maladie. Născut la 24 mai 1936, Perevoznic a debutat în teatru în anul 1965. Însă, înainte de ajunge la Botoşani el a urcat în mai multe rânduri pe scena Teatrului din Bârlad dar a avut numeroase roluri şi în spectacolele din Turda. Din anul 2000 până în 2002, el a ocupat funcţia de director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani.
Dispariţia lui Boris Perevoznic a întristat toată lumea artistică din Botoşani.
Spre regretul nostru ne aducem aminte de oamenii care au făcut ceva atunci când pleacă dintre noi sau când nu mai sunt. A plecat cu satisfacţia că numele lui va rămâne în Botoşani şi cei care l-au îndrăgit regretă plecare lui dintre noi, a spus Ion Ilie, unul dintre prietenii lui Boris Perevoznic.
Tristeţea este cuvântul care descrie acum şi atmosfera de la Teatrul "Mihai Eminescu", acolo unde fostul director a depus tot efortul pentru a face cunoscută instituţia nu doar în ţară.
Încă un actor s-a grăbit înspre ceruri. Este un moment de tristeţe, un moment de pierdere, un moment în care şi cei mai vârstnici din teatru dar şi cei mai tineri au o undă de regret în suflet, a spus şi actualul director al Teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei.
Boris Perevoznic va fi înmormântat, sâmbătă, la cimitirul Pacea din municipiul Botoşani.