Ce potriveală! Aceasta se întîmplă să fie cea de-a 600-a poveste ce vede foşnetul unei pagini din Dilema! Trecut-au anii, consumatu-s-au atîtea evenimente, oameni sau polemici, dar un lucru rămîne nesmintit: în prima poveste suprapusă pe care o publicam aici (pe la începutul verii lui 1998), era vorba despre gîlceava unor intelectuali cu lumea – iară acum, 15 ani şi 600 de poveşti mai tîrziu, dacă aş vrea, tot despre aşa ceva aş vorbi: despre gîlceava unor intelectuali! Pentru că, ce-ar fi Parisul fără românii care să se-mpungă pe-acolo?!
DE ACELASI AUTOR Iron Man 3, dna Merkel şi dl Băsescu Despre cum am stat cu picioarele pe Zid Salonul cărţii parizian şi drogaţii Occidentului (şi ai noştri) O propunere de fracturare a Facultăţii de Istorie Dar uite că nu vreau! Prefer să vă scriu despre sentimentul cosmopolit al fiinţei flanînd pe marile bulevarde... Să vă povestesc despre vitrinele librăriilor... Şi despre un Salon du Livre a cărui invitată de onoare România fuse. Da, da, cunosc: vreo cîţiva cititori ai acestor rînduri (precum Matei Martin – veţi spune) aşteaptă să afle, din modestele mele cuvinte, cam ce mai poartă în primăvara asta franţuzoaicele – fie ele mai tinerele sau mai puţin studente. Doar că eu, oripilat de atîta frivolitate expectativă, nu-s tentat să dau curs acestor divagaţii. Nu, nu şi nu! Nici un cuvînt despre ce poartă anul acesta pariziencele!
Pentru că am observat, în rîndurile unor amici, o ispită de a împărţi activitatea ICR-ului în epoci distincte – un fel de „era noastră” vs „înaintea erei noastre” –, voi face precizarea că mi-a fost dat să ajung la acest Salon (şi, implicit, la ICR Paris) şi în l’ancien régime, şi sub noua conducere. Fiind în aceleaşi relaţii şi cu fostul director, ca şi cu actualul – decente, zic eu –, nu pot decît repeta o banalitate pe care toţi o spunem, dar n-o aplicăm: personalizarea instituţiilor n
