În perioada 1-6 aprilie 2013, municipiul Suceava este gazda fazei naţionale a Olimpiadei de Limba şi Literatura Germană Maternă, competiţie la care participă reprezentanţi din 16 judeţe (107 elevi, 12 membri ai comisiei, 16 profesori însoţitori).
Invitaţi din cadrul Ambasadei Germaniei, al Forumului Democrat al Germanilor şi al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) sunt, în această săptămână, oaspeţi de seamă ai judeţului, aceştia dându-şi întâlnire marţi, în Auditorium „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare”, pentru deschiderea oficială a competiţiei.
Festivitatea de deschidere a olimpiadei de nivel naţional a fost onorată de prezenţa preşedintelui Comisiei Naţionale, lector univ. dr. Astrid Agache de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, preşedintele executiv şi directorul Direcţiei Minorităţi din cadrul MEN - dr. Alexandru Szepesi, reprezentanta Ambasadei Germaniei la Bucureşti - Eva Vlad, şi Antonia Gheorghiu - preşedinta Forumului Regional German din Bucovina.
Prezidiul a fost completat de prefectul judeţului - Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava – Cătălin Nechifor, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) - prof. Gheorghe Lazăr şi prorectorul USV - prof. univ. dr. Mircea Diaconu.
Evenimentul a debutat cu o suită de dansuri specifice germane susţinută de elevii clasei pregătitoare de germană maternă de la Colegiul „Mihai Eminescu”.
Cuvântul de bun venit i-a aparţinut preşedintelui CJ, Cătălin Nechifor, care a transmis felicitări tuturor elevilor calificaţi la această fază a olimpiadei, exprimându-şi speranţa că limba germană va rămâne „un fundament al dezvoltării societăţii româneşti în ansamblu”.
„Cred că nu întâmplător Suceava a fost aleasă să fie gazda acestui eveniment, ţinând cont de faptul că judeţul nostru este teritoriul în care există un filon puternic de