Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putem scrie pe uşa Parchetului: “Închis până iunie!”

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 4 aprilie 2013 ·

Guvernul a avertizat CSM că, de 24 de ore, Daniel Morar nu mai poate ocupa postul de la Parchetul General. Secția de procurori, aflată sub influența lui Daniel Morar și a Oanei Schimdt Hăineală, susține însă că l-a detașat pe… Daniel Morar în funcția de procuror general adjunct, astfel încât acesta să poată contrasemna rechizitoriile trimise instanțelor. Dan Șova a explicat pentru DeCeNews care vor fi consecințele ”boicotului” de la CSM. Avocații pot contesta orice act emis de Parchet. Astfel, până în iunie, când își va da CSM-ul avizul consultativ, nu se mai pot face rețineri, trimiteri în judecată sau recursuri.

”Nu mai are cine să prelungească mandatul domnului Morar, ne-a declarat Dan Șova. Și adjuncții și-au epuizat posibilitatea de delegare. Provizoratul, sau mai precis interimatele în cascadă au împins instituția în această situație. Putem scrie pe ușa Parchetului, ca la magazinele rămase fără personal ”Închis până în iunie”. Oricine are un proces penal poate contesta rechizitoriile Parchetului, pentru că nu e respectată procedura legală: actele trebuie contrasemnate de șeful instituției. Nu poți contrasemna , nu-l poți trimite în judecată”.

O situație asemănătoare s-a petrecut în 2004, când dosarul Flota a fost trimis înapoi de către Instanță pentru că era semnat de adjuncutul lui Ioan Amarie, fost șef al Parchetului Național Anticorupție.

Rezolvarea, la Curtea Constituțională

Surse DeCeNews, confirmate de lideri PSD, au arătat încă de ieri că premierul va căuta o rezolvare la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR sunt chemați să rezolve conflictul dintre puterile statului, declanșat odată cu ”boicotul” de la Secția de procurori a CSM.

”Eu personal nu aș mai interveni, ne-a declarat Dan Șova. Premierul a făcut tot ce putea pentru a asigura funcționarea normală a Justiției. Și-a îndeplinit atribuțiile constituționale: a făcut nu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 18 minute
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 3 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum 22 minute
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum 24 minute
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum 2 ore
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 2 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Prognoză specială în Bucureşti: Caniculă şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum 37 minute
Joi valul de căldură din Capitală va continua să se intensifice, astfel încât se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi p

GRAFICE Carburanți mai scumpi de la 1 iulie, din cauza majorării accizelor. Cât va costa plinul de benzină și motorină

G4Media acum o ora
Carburanţii se scumpesc, din nou, de 1 iulie, după ce s-au ieftinit, în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, încă de la sfârşitul anului trecut, să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape. Prima etapă a avut loc la 1 ianuarie. Atunci

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 3 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

33°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

33°
joi

21°/33°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°