Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imperiul unui celebru afacerist din Iasi se clatină. Incurcaturi cu o firma din Vaslui

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 4 aprilie 2013 ·

La Tribunalul ieşean a fost depusă ieri o cerere de către S.C Siraj AD Impex SA, iar obiectul dosarului este procedura insolvenţei. Patronul firmei spune că de fapt este vorba despre o procedură de concordat preventiv, ce vizează punerea la adăpost faţă de creditori. Firma adminstrează complexul comercial cu acelaşi nume.

Ahmed al Deiri, patronul Sirajului, complex comercial administrat de firma S.C Siraj AD Impex SA se confruntă cu o situaţie financiară încălcită. Potrivit informaţiilor postate pe Portalul Instanţelor, la Tribunalul ieşean a fost depus pe 3 aprilie un dosar de către SC Siraj AD Impex SA şi figurează la categoria insolvenţă. Ahmed al Deiri susţine însă că nu este vorba despre insolvenţă, ci de cu totul altă procedură. El deţine pe lângă Siraj şi o fermă în judeţul Vaslui, ce este trecută sub umbrela Avicom SA. Problema financiară i se trage tocmai de la relaţiile dintre cele două societăţi. „Nu este vorba de insolvenţă, ci de un concordat. Acesta a apărut deoarece Avicom din Vaslui are un conflict cu Raiffeisen Bank, în sensul că banca susţine că are de recuperat o datorie. Noi nu suntem de acord cu acest lucru, motiv pentru care am cerut un concordat pentru SC Siraj AD Impex SA, firma care a fost garant pentru respectivul împrumut”, ne-a spus ieri Ahmed al Deiri. De precizat este faptul că legea concordatului preventiv arată că aceasta este o soluţie de protecţie împotriva creditorilor. Astfel, se suspendă executarea silită, valoarea datoriilor este îngheţată, dar contractele aflate în curs rămân în aceeaşi stare. În acelaşi timp, debitorul poate păstra controlul asupra afacerii. Atunci când am discutat cu Ahmed al Deiri despre situaţia creată, ce a dus ulterior la solicitarea concordatului, l-am întrebat şi la cât se ridică suma pe care o revendică Raiffeisen Bank, însă acesta a refuzat să ne spună. Potrivit datelor de pe site-ul Minister

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°