Cel mai mare producător de baterii auto din România, Rombat SA, a finalizat investiția de 17 milioane de euro în Capacitatea 3 de producție, realizată în proporții aproximativ egale din fonduri proprii și finanțare guvernamentală nerambursabilă, se arată într-un comunicat de presă a companiei.
Noua unitate are o capacitate de 700.000 de baterii, este utilată cu tehnologie de ultimă generație și poate produce atât baterii pentru mașini cu tehnologie Start/Stop, cât și baterii convenționale. Prin realizarea noii structuri, capacitatea de producție a Rombat ajunge la 3,3 milioane de baterii.
“Acest proiect a fost realizat de echipa Rombat, iar în ce privește know-how-ul bateriilor Start/Stop AGM, am beneficiat de experiența colegilor de la First National Battery din cadrul Metair, care lucrează cu această tehnologie, pe alte tipuri de baterii, din 1981” , a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat.
În primăvara anului trecut, compania bistrițeană a fost preluată de grupul sud-african Metair, ce cuprinde companii care desfășoară activități în domeniul producției și distribuției, predominant în industria auto. Potrivit raportului financiar transmis Bursei din Johannesburg, Metair a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de peste 438 de milioane de euro, în creștere cu 23% față de anul precedent. Valoarea indicelui EBIDTA pentru anul trecut a fost de peste 68 de milioane de euro, în creștere cu 19% față de 2011, iar profitul net a ajuns la aproximativ 41 de milioane de euro (față de 37,5 milioane de euro în 2011).
În cele nouă luni și jumătate de activitate în cadrul Metair în 2012, Rombat a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 48 de milioane de euro, valoarea indicelui EBITDA fiind de 5,3 milioane de euro, iar profitul după plata taxelor s-a situat la 3,3 milioane de euro.
Cel mai mare producător de baterii au